Doi mineri au ajuns la spital în urma unui accident. Ce s-a...

Doi mineri au ajuns la spital în urma unui accident. Ce s-a întâmplat și ce spune conducerea companiei

0
DISTRIBUIȚI

Doi angajaţi de la Mina Lonea, judeţul Hunedoara, au ajuns de urgenţă la spital, după ce au suferit arsuri pe mâini şi pe faţă. Incidentul s-a produs în timp ce angajaţii făceau lucrări la un generator de curent electric.

„Cei doi angajaţi au intervenit la un contactor de forţă de la un generator de curent de la puţul cu schip al Minei Lonea. S-a generat un arc electric ce i-a surprins pe cei doi electricieni, care au suferit arsuri pe ambele mâini şi pe faţă”, a declarat directorul Diviziei miniere al CEH Hunedoara, Gabriel Petrescu.

Acesta a mai spus că accidentul a avut loc la suprafaţă, în clădirea puţului cu schip.


Cei doi angajaţi accidentaţi nu au mai apucat să schimbe contactorul.

Cei doi mineri accidentaţi au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani cu arsuri de gradul al doilea pe faţă şi pe zece la sută din suprafaţa mâinilor.

Conducerea Diviziei miniere a precizat că în prezent nu se ştie din ce motive a fost generat arcul electric, dar o comisie de anchetă a Minei Lonea va cerceta modul de producere a accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.