Comisarul şef Ciurescu, metodă comună cu colegul său arestat Ţurai pentru a...

Comisarul şef Ciurescu, metodă comună cu colegul său arestat Ţurai pentru a obţine şpăgi. Vezi cum a reacţionat în timpul audierilor UPDATE Decizia instanţei

2
DISTRIBUIȚI

Comisarul şef Marinică Valentin Ciurescu, de la Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Lugoj,  care, ieri, a fost prins în flagrant de cei de la DNA Timişoara în timp ce primea mită de la un bărbat pe care-l cerceta într-un dosar penal, a acţionat după un tipar asemănător celui folosit de colegul său de la SIF, prins cu 11 zile înainte, comisarul şef Armando Ţurai. Ciurescu făcea cercetări într-un dosar în care mai mulţi foşti angajaţi ai unei firme din Lugoj au fost reclamaţi de patroni pentru delapidare după ce au fost daţi afară, aceştia acţionânându-i, de asemenea, în instanţă pentru modul în care i-au concediat. Deşi s-au dat de două ori soluţii de neîncepere a urmăririi penale, instanţa le-a infirmat, dosarul ajungând din nou pentru cercetări la cei de la Investigarea Fraudelor. Comisarul şef Ciurescu i-a explicat denunţătorului că firma şi-a rezolvat cu judecătorii şi dacă vrea să aibă de o soluţie care să-l scape definitiv de probleme trebuie să fie şi el „atent”.

Poliţistul a susţinut că totul urma să fie rezolvat cu ajutorul procurorului de caz cu care avea o relaţie foarte bună şi a pretins că trebuie daţi 500 de euro, acceptând şi o plată în tranşe, dar nu mai mici de 100 de euro pentru că nu vine pentru mai puţini bani de la Lugoj până la Arad.


Pentru a creşte presiunea asupra denunţătorului i-a spus că dacă se pune să lucreze cum trebuie în dosar „pot să te iau cu mascaţii şi ziua şi noaptea”. O ameninţare similară a fost folosită şi de comisarul şef Ţurai care i-a spus denunţătoarei că suma de 4.000 euro este pentru a nu-i rupe uşa mascaţii dimineaţa. Ciurescu  i-a spus denunţătorului că a întocmit referatul cu propunere de clasare și că are certitudinea că va convinge procurorul de caz să dispună soluția propusă şi că va preda suma de bani primită procurorului de caz.  Pe lângă cei 2.250 lei primiţi, Ciurescu a acceptat de la denunţător şi un sistem audio, care a fost găsit în portbagajul maşinii sale.

În timpul audierilor, comisarul şef Ciurescu a recunoscut toate faptele de care este acuzat de DNA, urmând ca, astăzi, să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă instanţei pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și a Direcției Generale Anticorupție.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE Comisarul şef Marinică Ciurescu a fost dus la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă, în urma audierilor, instanţa hotărând arestarea poliţistului pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu contestaţie.

2 COMENTARII

  1. De ce nu lua masuri impotriva camatarului CORNEL MINCU ( OLTEANU) pt ca avea bani dati la el . La recuperat de la rau platnici mergeai impreuna cu Olteanu . Nici colegii lui nu sunt nestiutori de ce se intampla in oras o ancheta iar mai aduce cu picioarele pe pamant ca prea faceau dosare la oameni nevinovati cand ei stateau in rahat pana in gat . Bravo DNA luati in calcul comentariile sunt facute in cunostinta de cauza.

Dă-i un răspuns lui maria Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.