DNA s-a autosesizat în cazul preşedintelui PSD Satu Mare Mircea Govor

DNA s-a autosesizat în cazul preşedintelui PSD Satu Mare Mircea Govor

0
DISTRIBUIȚI

DNA s-a autosesizat în cazul preşedintelui PSD Satu Mare Mircea Govor, după difuzarea unei stenograme în care acesta ameninţa directorii instituţiilor deconcentrate că vor fi demişi dacă nu aduc voturi pentru Victor Ponta la alegerile de duminică, relatează Gândul, citând un răspuns oficial al DNA.

DNA îl investighează pe Mircea Govor pentru folosirea influenţei, se arată într-un răspuns oficial al DNA transmis Gândul, cel care a prezentat şi stenograma discuţiei liderului PSD Satu Mare cu şefii de deconcentrate. Govor este investigat pentru infracţiunea de „folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite prev.


de art. 13 din Legea 78/2000 modificată”.

Supărat că a pierdut alegerile în judeţ, preşedintele PSD Satu Mare şi vicepreşedinte al CJ, Mircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie, o şedinţă de criză în care i-a ameninţat pe primari, consilieri, directori de deconcentrate şi directori de şcoli cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă în turul II Victor Ponta nu va câştiga alegerile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.