EXCLUSIV Se schimbă majoritățile în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș....

EXCLUSIV Se schimbă majoritățile în Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Vezi cine sunt principalii favoriţi la funcţii

8
DISTRIBUIȚI

Războaiele pentru majorități din Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș au reînceput în spatele ușilor închise după ce au trecut alegerile prezidențiale. Reprezentanții tuturor partidelor politice au confirmat negocierile care se vor concretiza, cel mai probabil, la ședințele de plen de săptămâna viitoare. Cea mai dură bătălie s-a dus între primarul Nicolae Robu și viceprimarul Traian Stoia, liberalul susținând că este prioritară schimbarea social-democratului din funcție. Până să aibă majoritatea care să-i permită acest lucru, Robu i-a luat secretarele și apoi o mare parte din domeniile pe care le coordona. Liberalii care și-au întărit rândurile cu doi foști PPDD-iști și pedeliștii sunt pe punctul de a avea majoritatea care să le permită schimbarea lui Stoia din funcție. Surse politice au declarat pe PRESSALERT.ro că locul acestuia ar putea fi luat de un democrat liberal, una dintre variantele vehiculate fiind cea a consilierului local Sandu Ștefan.

În cazul Consiliului Județean Timiș se discută despre o schimbare a majorității care va duce la înlocuirea ambilor vicepreședinți ai lui Titu Bojin – pesedistul Călin Dobra și proaspătul său coleg de partid, Florian Zanfir, fost membru PPDD. Cheia noii majorități o constituie grupul de cinci consilieri județeni independenți, grupați în jurul fostului pesedist Marcel Mihoc, cel care și-a dat demisia în timpul campaniei electorale.


Principala nemulțumire a lui Mihoc a fost legată de faptul că nu a fost nominalizat ca vicepreședinte al CJT. Una dintre variantele care se negociază este ca grupul de independenți să facă o nouă majoritate cu PNL și PDL, urmând ca noii vicepreședinți să fie Marcel Mihoc și liberalul Marian Vasile, cel care a fost schimbat din funcție cu Zanfir, după ruperea USL. „Negocierea a fost încă din campanie. Am rugat doar să aşteptăm să treacă prezidenţialele. După trei mandate de consilier județean cred ca am capacitatea profesională să nu mă fac de râs ca şi vicepreşedinte. Sper ca această perioadă să mă ajute ca să  pregătesc bine ca să candidez la funcția de președinte al Consiliului Judeţean Timiş la următoarele alegeri”, a declarat Mihoc pentru PRESSALERT.ro.

UPDATE Consilierul județean independent Marina Radu, ex-PSD, a reacționat la spusele fostului coleg și a ținut să clarifice că „eu hotărăsc în numele meu. Nu s-a decis nimic în grupul de independenți și nu mi se poate impune un vot. Vom vedea ce va fi, dar eu voi vota pentru cel pe care personal în consider cel mai bun pentru a conduce județul. Domnul Mihoc vorbește în numele său”.

8 COMENTARII

  1. noul VICEPRESEDINTE o sa fIII dom’ JURAVLE PITRICA di la PPDD.
    iel este sustinut de totz drept cridinciosi pocaitzi si de zaua shaptia din Banat si moldova (plus ca si unguri is cu iel).

  2. Da cand se schimba si directorul CASEI JUDETENE DE PENSII TIMIS tovarasu CAPRARU IOAN v a avea onoatea sa si dea demisia sau v a trece de la PSD la PNL si v a deveni seful traseistilor pitici ?

  3. Atat „independentul” Marcel cit si ex vicele Marian ar fi bine sa memoreze sloganul presedintelui IOHANIS.”FAPTE NU VORBARIE” si sa nu vina cu LOZINCI.

Răspunde-i lui cetatean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.