Vinul trebuie privit în funcţie de stare : ca o metaforă, ca o companie plăcută sau ca o muzică, opţiunile fiind aproape infinite. Cei de la DAVINO – proclamaţi arhitecţi de vinuri nobile – aduc, în cea mai nouă gamă a lor, patru vinuri de excepţie care transced sfera unor simple tentaţii. Pornind de la nume şi continuând cu designul etichetei, intri din start într-o lume a simbolurilor, a formelor şi a subânţelesurilor.
IACOB – cunoscut ca omul cu scara din Cartea Facerii, un nume care leagă realul de imaginar.
Scara – simbolul renunţării la lume şi accederii acolo sus, ori puntea pe care coboară îngerii din cer pe pământ.
Albul – puritate, pace, împăcare, linişte, inocenţă, curăţenie, sobrietate.
Tragem linie şi adunăm.
Suma este IACOB Alb.
IACOB Alb, un vin cupaj obţinut din soiurile Sauvignon Blanc & Fetească Albă, DOC Dealu Mare, Ceptura. Vin alb sec, cu o culoare galben verzuie, miros caracteristic celor două soiuri din care este produs, intens şi persistent. O combinaţie de impresii florale, minerale şi acide. Un vin ce trebuie răcit cu atenţie şi păstrat constant sub 12 grade pe toată perioada degustării. Recomandat să însoţească preparate pe bază de peşte, fructe de mare, crustacee sau carne albă.
IACOB Alb – o alegere excelentă pentru prânz sau cină, o bucurie ce trebuie împărtăşită cu oameni dragi, un cadou ideal pentru prieteni.