Nu vreau să fiu un cool prefăcut, vreau doar să fiu eu

Ce înseamnă să fii cool în ziua de azi? Să fii underground, dar totuşi să mergi „pe val“. Să trăieşti într-o lume plină de contradicţii, în care cică tu nu faci rabat de la nimic. Să consideri că ai principii şi opinii. Care însă sunt influenţate de alţi oameni cool. Adică gaşca ta. Să ai uneori remuşcări, dar să ajungi la concluzia că „Nu contează, Jean boxează“ şi-n vremurile noastre. Cele în care cuplurile merg pe stradă şi nu se mai ţin de mână ci fiecare vorbeşte la telefonul mobil. Cu altcineva bineînţeles.

Nu sunt cool, dar nu-mi fac probleme. Îi las pe alţii să fie. Ascult o trupă chiar dacă aceasta a devenit populară. Nu îmi îmbogăţesc colecţia sonoră doar cu chestii necunoscute prin părţile noastre, pentru că asta e cool. Nu mi-e ruşine că ascult ceva care duduie şi din maşinile aliniate la semafor.

În nici un caz nu ascult ceva pentru că am auzit eu că e cool. Ci pentru că îmi place. Şi nu-mi place ca alţii să-mi spună ce e cool şi ce e varză. Prin folderele mele se găsesc chestii de la Pavarotti, ZZ Top, Smashing Pumpkins până la minimal, progressive şi chiar Richi e Poveri. Şi când simt nevoia ascult şi Frank Sinatra. După sau înainte de Burial. Da, sunt cool în felul meu. Am opinii şi dacă greşesc nu mă oftic. Recunosc şi merg mai departe. Nu agreez în mod deosebit fotbalul şi nu mă preocupă soarta fotbaliştilor. Am o doză de patriotism local dar nu merg cu el până-n pânzele albe. Nici cu politica nu sunt cool. Ştiu că roata se învârte şi oportuniştii de profesie se simt cool. Doar pentru că şi-au făcut o viluţă la Dumbrăviţa, din dragoste pentru conducătorul lor mult prea iubit. Ştiu că e cool să faci lucruri dictate de alţii, dar prefer să rămân un mic dictator. Nu vreau să îngroş rândul acelora care se simt cool doar pentru că se învârt în cercuri de „intelectuali“ şi ştiu să lege predicatul de subiect într-o conversaţie insipidă în aşa numitul high society. Nu vreau să fiu un cool prefăcut. Vreau doar să fiu eu. Ceea ce îţi doresc şi ţie.