Da știu, nu-i deloc original, dar e dureros de adevărat. Ne complăceam în existența noastră de zi cu zi, interesați doar de ziua de azi și poate un pic de cea de mâine, dar niciodată de poimâine, în timp ce în jurul nostru neo-corupția înflorea din cenușa corupției Epocii de Aur.
Mi-e teamă, însă, că valul de optimism venit mai ales din partea votanților lui Iohannis e departe de a fi justificat de realitatea înconjurătoare. E ca (pseudo) Black Friday-ul, când te bucuri că ai cumpărat un produs de care nu aveai nevoie cu 300 de lei, redus de la 400, și apoi afli că săptămâna trecută același produs, în același magazin, costa 200 de lei.
Aștept, pesimist, să mă apuce genul ăla de sentiment.
Noul președinte nu e nici pe departe un cavaler venit să ne salveze călare pe un cal alb, la fel cum nici Victor Ponta nu ar fi fost. Nici măcar nu e nevoie să vorbim despre defectele celor doi, ajunge să te uiți la creaturile care se înghesuiau în poze în spatele lor.
Văzând rezultatul surprinzător al alegerilor prezidențiale, credeți că națiunea s-a „trezit”? Nah, doar a tresărit în somn și s-a întors pe partea cealaltă. Cea mai bună dovadă? Cei 16 protestatari care au cerut demisia guvernului, aseară, la Timișoara.
salut!
i-mi permit citeva observatii:
-nu sunt clar definite temele protestelor(demisia ponta +guvern sau vot prin corespondenta ,etc
-sunt dese (zilnic)unul pe saptamina ar fi ok in legatura cu cei de la cluj buc iasi etc
-daca parlamentul nu se conformeaza cererilor nr de protestatari va creste
_anul2015 va fi dificil pt guvern si dupa cum vezi nici opozitia nu se inghesuie la guvernare
_dac vrei si consideri util ne puem intilni pt o stategie in acest sens