Timişorean prins la rupt de afişe electorale: „am fost plătit de o...

Timişorean prins la rupt de afişe electorale: „am fost plătit de o persoană cu 6 lei”. Câte amenzi s-au dat în campanie

0
DISTRIBUIȚI

A vrut să facă bani uşor prin încălcarea legii, dar a fost depistat de agenţii de poliţia locală şi sancţionat. Este vorba despre un tânăr din Timişoara care a fost prins de poliţişti în timp ce rupea afişe electorale.

„Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 01.15, au depistat încă o persoană care rupea afișe de pe panoul electoral amplasat în Piața 700. De această dată tânărul legitimat în persoana lui M. Nicușor, de 26 de ani, cu domiciliul în Timișoara, a rupt afișele ambilor candidați la președinția României, încălcând astfel prevederile Legii 370/2004 republicată și actualizată.


Din acest motiv cel în cauză a fost sancționat cu amendă de 1.000 lei. Tânărul a declarat că «am fost plătit de o persoană cu 6 lei pentru a rupe afișele»”, transmite Poliţia Locală.

Nu mai puţin de şase persoane care rupeau afişele electorale au fost depistate de agenţii de la Locală de la debutul campaniei electorale şi până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.