Soarta alege, noi decidem

Decembrie este luna în care ne aplecăm privirile mai mult decât oricând spre ceilalți. Ei sunt acei oameni care nu apar niciodată în spoturile electorale ale politicienilor sau în reclamele care ne îndeamnă să cumpărăm produse de larg consum. În ochii lor nu se citește bucuria unui trai lipsit de griji, obrăznicia unui copil care a primit prea multe fără a face cel mai mic efort pentru a le câștiga sau satisfacția că la sfârșitul unei zile de muncă are a pune pe masă un meniu după gustul și pofta fiecăruia dintre membrii familiei. Pe acești oameni îi vedem de cele mai multe ori stând cu copiii în brațe la un colț de stradă, descărcând un microbuz de marfă la poarta vreunui magazin sau dând cu lopata la drumurile orașului, pe mega proiectele europene de înaltă clasă.

Trăim într-o Românie a contrastelor, a celor care stau în lumina vitrinelor servindu-și relaxați cafeaua și croissantul de dimineață, și a celor care stau dincolo de vitrină, privind la un viitor pe care îl visează în fiecare zi, cu dorința ascunsă în suflet de a face schimb de locuri cu cei cu care soarta nu a fost atât de haină. Vedem o mamă cu 3-4 copii, care nu au unde locui și, instantaneu, ne gândim: “Dar cine a pus-o să facă atâția, nu a auzit de prezervativ?”. În acest punct rațiunea noastră este la fel de rudimentară ca și cea a unuia dintre acești oameni lipsiți de șansă, educație și oportunități.

În loc să vedem problema cu toate substraturile ei, în loc să vedem că acești oameni sunt victimele, sau mai bine zis, produsele unui sistem bolnav, care se perpetuează de 25 de ani încoace, ne încăpățânăm să credem că acești oameni sunt niște simpli paraziți, care au pretenția să trăiască din ajutoare sociale obținute pe munca și timpul nostru. În unele cazuri chiar este așa.

Câți români nu beneficiază de pensii pentru boli inventate tocmai de acest sistem care nu doar permite, ci și încurajează asemenea practici? Sau câte femei aleg să facă un copil, și încă unul, doar pentru a trăi din alocația și ajutorul dat de stat? Pe fondul educației precare, a gândirii promovate de toate partidele, de la dreapta la stânga, că trebuie să ieșim la vot, să punem ștampila și ni “se va da”, autosuficiența, imposibilitatea acestor oameni de a se adapta la nevoile actuale ale pieței, este evidentă.

Și, totuși, speranță există. Vedem tot mai multe ONG-uri serioase care se ocupă de viitorul acestora, vedem oameni care prin dedicare, determinare și mult curaj, reușesc să îi facă pe acești năpăstuiți ai soartei să facă un pas înainte. Îndrăznesc să spun că un mic pas pentru ei, este un mare pas pentru societate în ansamblu. Cum altfel am putea evolua cu adevărat, dacă nu deschizând ochii. Măcar în această lună avem șansa, cu atâtea acțiuni caritabile și de sprijin, să nu ne mai prefacem că nu-i vedem și să le întindem o mână pentru a putea merge cu toții înspre ceea ce ne dorim.