Lucrările unui tânăr artist român care a avut expoziții la Veneția, Haifa...

Lucrările unui tânăr artist român care a avut expoziții la Veneția, Haifa sau Zürich, expuse la Timișoara. Când le puteți vedea

0
DISTRIBUIȚI

„Sebi is back” este ultimul proiect al platformei „Desenul sans rivages” despre gândirea în desen, despre desenul contemporan ca idee şi proces, despre intenţionalitatea şi flexibilitatea lui, care va fi vernisat la Galeria Calina în 19 ianuarie, la ora 18.00.

Cu toate că poate părea „cool-headed”, expoziţia are o abordare concretă şi abstractă deopotrivă, chiar poetică, autorul acesteia, Sebastian Moldovan, reuşind să impună un spaţiu dincolo de marginile hârtiei, o continuare a desenului cu alte mijloace. Crâmpeie de biografie devin, în interpretarea artistului, obiecte sau scene izolate, păstrând un sens care apără cu un întreg arsenal un univers al copilăriei. Un desen fizic strânge impresii, scenă după scenă, dialog după dialog, căci în povestea despre viaţă orice se poate întâmpla.


Acţiunea şi discursul, ritmul evenimentelor, au lumină şi romantism, dar şi o tensiune aproape febrilă. Linia este fină şi detaliul rafinat, iar preocuparea pentru sensul echilibrului este întotdeauna prezent. Un minimalism vizionar adevărat ca formă şi acurateţe rămâne mereu deschis spre o arhitectură domestică, curioasă şi liberă.

Sebastian Moldovan s-a născut în 1982, la Baia Mare, şi a studiat la Universitatea de Arte şi Design din Cluj. În prezent trăieşte la Sibiu şi lucrează video, fotografie, desen şi instalaţii de cele mai multe ori site-specific. A expus la Bucureşti, Veneţia, Haifa, Harkov şi Zürich, a avut expoziţii personale la muzeul Brukenthal şi la o galerie din Belgia. Expoziţia, al cărei curator este Liviana Dan, va fi deschisă până în 27 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.