Volens-nolens, atunci când eşti înconjurat de concitadini al căror vocabular cuprinde invariabil expresii ca „foarte tare“, „beton“ sau „naşpa“, ajungi să te miri atunci când asişti şi la lucruri care în alte vremuri ţi se păreau normale.
Din fericire, evenimentele cu muzică „altfel“ se desfăşoară destul de constant în Timişoara, acestea având parte de un public constant. Alături de o tonă de petreceri trase la indigo, şi-n 2014 am avut parte de lucruri mişto. Esenţialul este că normalitatea n-a dispărut complet şi pe lângă „manifestări cu ceea ce aparent cere publicul“ se mai organizează şi evenimente cu E mare.
Eterna discuţie vizavi de lipsa valorilor din zilele noastre duce adesea la constatarea unor cetăţeni – un soi de „Ultimul Mohican“ – conform căreia nimic din ceea ce se face astăzi n-o să sune atât de bine ca… și aici urmează o serie de nume, stiluri, explicaţii, lamentări.
Evident, se poate discuta pe această temă, dar atunci când cineva se pronunţă atât de categoric, lasă loc de suspiciuni. E drept, există tone de lălăieli cu pretenţia de a fi incluse în arta numită muzică, care pot susţine afirmaţia anterioară. Dar tot aşa există tone de artă adevărată care se mai fabrică şi astăzi. E drept, există tendinţa de a folosi teme din trecut îmbrăcate în haine noi, dar tot aşa un meloman care se respectă poate descoperi chestiuni „adevărate”.
Deşi canalele de informare sunt infinit mai multe decât în trecut, e tot mai greu să „sapi“ după ceea ce-ţi place. Rectific, e mult mai comod să serveşti ceea ce-ţi oferă mass-media decât să îţi defineşti singur identitatea. Chiar dacă aceasta e la cîteva click-uri distanţă. Slavă Domnului, „adevăraţii“ n-au dispărut complet din peisaj. Chiar dacă sunt tot mai greu de remarcat în lumea de petrecăreţi traşi la indigo care ne înconjoară.
