BOMBĂ la CJT: Vicepreşedintele Florian Zanfir a fost suspendat din funcţie. Vezi...

BOMBĂ la CJT: Vicepreşedintele Florian Zanfir a fost suspendat din funcţie. Vezi motivul şi explicaţia lui Bojin UPDATE Ce spune Marian Vasile

5
DISTRIBUIȚI

zanfir-florian

Răsturnare de situație la Consiliul Județean Timiș, acolo unde vicepreședintele Florian Zanfir a fost suspendat din funcție. Informația a fost confirmată de președintele CJT, Titu Bojin, care a declarat pentru PRESSALERT.ro că „domnul Zanfir a fost suspendat de instanță, a primit vineri decizia. Situația este cauzată de procesul intentat de Marian Vasile, care după ruperea USL a fost schimbat din funcție și care a intentat un proces pe care l-a câștigat în primă instanță. Noi am făcut recurs, iar până atunci domnul Zanfir rămâne suspendat, în vreme ce postul nu va fi ocupat nici de Marian Vasile”.

Florian Zanfir a confirmat şi el şi a menţinoat că „aşa a vrut instanţa, s-a dat o sentinţă prin care se anulează hotărârile din şedinţa cu pricina (n.r – de schimbare din funcţie a liberalului Marian Vasile) şi se suspendă hotărârile până la soluţionarea de către instanţă”.


Cât despre o posibilă discuţie cu Marian Vasile, Zanfir a declarat că „nu am ce să vorbesc cu el, noi avem două calităţi, el este reclamantul, eu sunt pârâtul, aici este vorba de justiţie”.

UPDATE Marian Vasile susţine că ocupă deja postul de vicepreședinte al CJT. „Mă bucur că lucrurile intră pe un făgas normal în România şi că îmi voi relua funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Hotărârea e cu titlu executoriu, se suspendă efectele hotărârilor de pe 6 iunie 2014 asta însemnând că din momentul comunicării eu sunt repus pe funcţie. Nepunerea în aplicare a acestei hotărâri reprezntă o infracţiune şi vor trebui să îşi asume lucrul acesta. În acest fel voi putea să îmi continui proiectele pe care le-am început în cadrul CJT şi tot în acest fel opoziţia aşa cum este firesc va fi reprezentată în conducerea executivcă a CJT. În avertizez pe domnul președinte Bojin şi filiala PSD Timiş să nu care cumva să îşi adauge la portofoliul de cazuri suspecte şi aflate în vizorul DNA acest caz pentru că este vorba de o sentinţă cu titlu executoriu”.

5 COMENTARII

  1. PROBABIL O S-A I SE IA DIN ATRIBUTIUNI CUM SE INTIMPLA LA PRIMARIE CU VICEPRIMARU STOIA….daca Instantele si D.N.A-ul conduce totul , pentru ce trebuie s-a mai platim functionarii din Institutiile Statului….aceasta Justitie independenta a retrocedat Tiganilor Spitale, Scoli, Case-n centru Orasului si intreb; Cine va controleaza pe voi fratilor ca ati facut jaf in acest Oras?

  2. daca sunt anulate niste hotarari aia nu inseamna automat repunerea in functie. in hotarare din cat am inteles nu se specifica faptul ca dl Vasile isi reia functia .De asemenea in hotararea instantei nu se specifica readucerea la situatia initiala .

  3. Smecherii holteni&sordoveni vor doar functii in Banat! mcv este ahtiat dupa functii, mai ales ca in noul pnl este doar vice si el nu suporta sa aiba sefi! ci doar el sa fie seful tuturor! mcv=grandomanie!
    – Angelica Zaharie-Zbercea · Liceul Energetic Timisoara
    D-nul V M C-tin, nu de la Continental a plecat. De la Siemmens Continental, care este altceva!
    A intrat in Organizatia Sindicala, cred ca in 2009, apoi a tradat oamenii si a sarit in barca Administratiei, desfintand Org. Sindicala, pentru a promova in politica, fiind o persoana lingusitoare!

  4. Zanfir culege ce a semanat.Lacomia cind se complecteaza cu prostia se ajunge la asfel de situatie.Zanfir a distrus grupul de consilieri ai PP DDTimis din lacomie punind botul la promisiunile lui pupaciosul de Titu .Nu se da vrabia din mina pe cioara din par Zanfire .Daca nu erai un om lipsit de caracter ai fi inteles ca grupul de consilieri din care ai facut parte ar fi fost pentru consiliu un factor de echilibru .pentru tine e greu sa intelegi .Dar nu ai pierdut nimic ,iti stricai ochii la televizor si asa ai fost doar de decor.O sa fie doar schimbat decorul,sa lasati televizorul in birou sa nu se plictiseasca Marian.

  5. Zanfir are timp acum sa plece sa-si faca transplant de par pina se va da o sentinta irevocabila.Cred ca din salariu de vice ii ajunge pentru manopera .

Lasă un răspuns la smecherii Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.