Destul de greu de spus dacă există oameni care sărbătoresc 14 februarie din convingerea că iubirea trebuie să aibă o zi a ei, anume, în care sentimentele sunt puse pe tapet (doar cele pozitive, evident) și că această zi „specială” e a „noastră”, „a mea și a ta”, ziua dragostei pe care și-o poartă. Mai degrabă e o zi care trebuie sărbătorită pentru că așa dă bine, așa face restul lumii „civilizate”.
Dacă e vorba de convingere, iubire adevărată sau snobism, e o alta istorie. Nuntă pe plajă în Republica Dominicană, cină romantică în savana din Tanzania sau skydiving la Miami – iată câteva dintre serviciile solicitate de turiști pentru mini-vacanța de Valentine’s Day.
Bănățenii și-au manifestat în ultimii ani în număr din ce în mai mare interesul pentru vacanțe în destinații exotice cu servicii romantice incluse, pentru ca Ziua Internațională a Îndrăgostiților să îi prindă în locații exclusiviste. Conform solicitărilor primite de agenții de turism, turiștii români sunt dispuși să plătească de la câteva sute de euro până la peste 2.500 de euro pentru servicii care să adauge un plus de romantism vacanței, precum ședință foto pe plajele din Republica Dominicană sau Cuba, cină romantică într-un restaurant subacvatic din Maldive, cină privată la cort în Parcul Naţional Serengeti din Tanzania, flori și decor romantic în camera de hotel de la Veneţia, abonamente la SPA, șampanie și platouri cu fructe în cameră, dar și cereri precum skydiving în tandem la Miami sau skyjump în Noua Zeelanda de pe clădirea Sky Tower din Auckland.
Resorturile din destinații exotice precum Caraibe, Maldive, Bali, Mauritius sau Seychelles oferă și servicii de organizare a nunții pe plajă, prețul achitat suplimentar de cuplurile de îndrăgostiți pentru această ceremonie fiind de până la 2.000 euro, sumă la care se adaugă și costul cazării invitaților. În această sumă sunt incluse decorurile, preotul de ocazie, fotograf, șampanie, cină romantică, tortul, buchetul miresei și flori la discreție.
Cele mai căutate 10 destinații pentru luna de miere sau vacanțe romantice în anul 2014 au fost: Republica Dominicană, Maldive, Indonezia, Singapore, Mexic, Mauritius, Thailanda, Seychelles, Argentina și Tanzania.
„Specializându-ne în destinații exotice și vacanțe personalizate în ultimii 7 ani, în 2014 am înregistrat o creștere de 45% a solicitărilor de vacanțe romantice și de organizare a lunii de miere în locații deosebite, inclusiv de Valentine’s Day. În 2014 am înregistrat aproximativ 2.000 de solicitări pentru astfel de vacanțe și estimăm un trend crescător și pentru 2015”, a declarat Sorin Stoica, director general al unei agenție de turism.