„Conflict” în noua ediție a StudentFest. Când are loc, ce evenimente sunt...

„Conflict” în noua ediție a StudentFest. Când are loc, ce evenimente sunt programate și cum poți participa

0
DISTRIBUIȚI

Afi+Ö StudentFest 2015 CONFLICT

StudentFest îi provoacă pe tineri să intre în „conflict”. Unul dintre cele mai importante festivaluri studențești din această primăvară a dat startul înscrierilor pentru artiști și voluntari. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție, StudenFest revine în orașul de pe Bega în perioada 7 – 16 mai.

„Punctul 8”, „Strada”, „Paradox” sau „Impact”  – sunt doar câteva teme lansate în edițiile anterioare de Organizația Studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), cei care au pus la cale festivalul. Pentru anul acesta tinerii vor intra în forță cu tema „CONFLICT”.

„În 2015, StudentFest vrea să tragă un semnal de alarmă asupra conflictelor de toate tipurile, îndemnând la transpunerea energiilor conflictuale interne în procese de creație.


Conflictul între generații, culturi, religii, conflicte interpersonale, interetnice sau internaționale sunt toate prezente în viața noastră cotidiană. Într-o societate aflată în continuă schimbare, în care globalizarea duce tot mai des la izbucnirea unor noi conflicte, unele dintre ele chiar foarte aproape de granițele noastre, arta și cultura pot reprezenta un punct comun, un imbold spre unitate și înțelegere”, au transmis organizatorii.

Pasionații de artă și cultură își pot promova ideile și creațile în cadrul StudentFest 2015. Nu contează că este vorba de o expoziție, un concert sau o creație literară, pentru că organizatorii au pus la bătaie, în acest an, 15 domenii, printre care se numără Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design Vestimentar, Experimentarium, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură și Teatru.

Pentru că este un eveniment pus la cale doar de voluntari, StudentFest caută și tineri care vor pur și simplu promoveze și să susțină festivalul. „Tinerii, elevii sau studenții care îndeplinesc condițile necesare pentru a participa se pot înscrie și în calitate de voluntari. Ei doar trebuie să completeze formularul de pe site-ul evenimentului, iar în perioada următoare noi vom reveni cu un răspuns”, ne-a spus Jessica Crauciuc, responsabil PR StudentFest.

Artiștii și voluntarii se pot înscrie la festival pe site-ul www.studentfest.ro, până în 17 aprilie. Organizatorii vor anunța în perioada următoare când se dă startul înscrierilor și pentru participanți, adică pentru tinerii curioși care vor să intre în spiritul StudentFest și vor să afle ce înseamnă cu adevărat acest eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.