Cui i-e frică de Bau Bau?

Cui i-e frică de Bau Bau?

0
DISTRIBUIȚI

mirela stoeac-vladuti

Bau Bau, în această ecuaţie, fiind supranumit şi bomba atomică. Cel mai frică le e, se pare, tocmai celor care nu au avut nici o problemă în a lansa singurele şi primele arme de distrugere în masă, la Hiroshima şi Nagasaki, respectiv americanilor. Problema este când ameninţarea vine din alte părţi, altele decât “liderul suprem” al lumii moderne, puternicul conglomerat de state de peste ocean. Teama că Iranul, Rusia sau Corea de Nord ar putea lansa o bombă nucleară este singura problem care ar trebui să preocupe lumea occidental. Poziţia politică a Americii este tot mai controversată, din punctul de vedere al europeanului de rând, care nu a putut să nu observe lipsa de reacţie, chiar şi la nivel diplomatic, când Europa a primit cea mai grea lovitură a ultimilor ani, prin atacurile teroriste de la Paris.

Acum, aceeaşi stare de nesiguranţă şi de teamă planează şi la Londra, unde mai mulţi britanici, crescuţi şi, aparent adaptaţi, sistemului insular, şi-au luat zborul spre Siria pentru a se alătura grupării teroriste Stat Islamic.


Mai mult, s-a descoperit că unul dintre cei mai sângeroşi criminali ai grupării, Mohammed Emwazi, este un londonez fugit în urmă cu doi ani pentru a se alătura fundamentaliştilor islamici. America nu a răspuns la aport şi nici nu o va face, atunci când problemele Europei sunt cele care primează. Sub aparenţa dorinţei aprige de a păstra un climat de pace şi siguranţă, intervenţiile soldaţilor americani pe teritorii străine se întâmplă, de facto şi de iure, doar atunci când primează interesele economice şi ideologice ale SUA.

Şi, totuşi, unde se poziţionează România în acest climat nesigur al ultimilor ani, cu ameninţarea Rusiei dintr-o parte, presiunile NATO din cealaltă? Deocamdată, din câte observ, am luat poziţia de satelit al Germaniei, ne-am transformat într-un fel de ecou al celei mai vocale ţări europene a ultimilor ani, însă acest joc de umbre nu va putea dura prea mult, pentru că nu avem nici în clin, nici în mânecă vreo asemănare cu colosul nemţesc. Realitatea noastră spune alta, iar România are obligaţia de a-şi reveni din poziţia de ghiocel, de a deschide urechile şi uşile diplomaţiei pentru a contracara oricare dintre ameninţările care ne pândesc şi să nu aştepte, aşa cum se întâmpla cu peste 70 de ani în urmă, să vină americanii să ne salveze, pentru că acest lucru, o dovedeşte de fiecare dată istoria, este pură utopie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.