De ce nu vărs nicio lacrimă pentru mafioţii cu gulere albe

În ultima perioadă, am văzut că s-a redeschis sezonul la bocit penali – de la săraca Elena Udrea care trebuie să stea arestată preventiv în condiţii româneşti, nu de hotel de cinci stele, până la mama Monica Iacob Ridzi care şi-a lăsat copiii singuri şi bolnavi ca să-şi ispăşească pedeapsa. În cazul Ridzi, fără a neglija sub nicio formă problemele de sănătate ale condamnatei, aş remarca modul cinic în care-şi foloseşte copiii ca să smulgă câte o lacrimă poporului. Aidoma pirandelor care dau cu copiii în mascaţii care vin la razie, Ridzi aruncă cu boala acestora ca să scape de puşcărie. Nimeni dintre cei care-i plâng pe umăr nu a întrebat-o direct sau prin intermediul soţului – dacă aţi ştiut de problemele de sănătate pe care le aveţi, de ce aţi „turnat” doi copii pe bandă rulantă fix în perioada anchetei? Nu cumva aceşti micuţi sunt victimele propiilor dumneavoastră gesturi egoiste de a găsi o cale să evitaţi puşcăria?

Elena Udrea are un arsenal mult mai bine pregătit, doar, doar va ieşi poporul în stradă să o scoată din arest – ziceri pe Facebook, personale sau prin prieteni, jurnal lăsat să apară pe piaţă cu picătura chinezească, susţinere de la Traian Băsescu, care deja vede acţiuni politice în anchetele justiţiei independente.

Nimic mai cinic dacă stai şi te gândeşti că faptele comise de aceasta şi de mulţi alţii erau fix în perioada tăierilor de salarii, când unii bugetari şi-au luat viaţa la propriu.

Nu pot să uit remarca cinică de atunci a deputatului PDL Cionca „Asta e, se mai spânzură oamenii”. Era de fapt modul în care gândeau toţi cei care şi-au făcut un mod de viaţă din a fura din banii publici atunci când urlau că trebuie austeritate. Pentru acestea şi pentru multe altele pe care toţi vi le aduceţi fiecare aminte, nu am cum să vărs vreo lacrimă nici pentru mafioţii cu gulere albe, care ajung să înnegrească celulele la câţi sunt de mulţi.