Guvernul a adoptat Codul Fiscal și Codul de precedură fiscală. Cum vor...

Guvernul a adoptat Codul Fiscal și Codul de precedură fiscală. Cum vor fi afectate taxele locale

0
DISTRIBUIȚI

2012_09_05_sedinta de guvern ponta 4_rsz

Proiectele Codului fiscal și Codului de procedură fiscală au fost aprobate în ședința de guvern de miercuri, relatează Agerpres.

Principalele decizii de politică fiscală vizează reducerea TVA, scăderea contribuțiilor sociale de stat, impozitarea stimulativă a microîntreprinderilor, eliminarea impozitului pe dividende, scăderea cotei unice, scăderea accizelor, eliminarea taxei pe construcții speciale, stabilirea unui cadru pentru impozite și taxe locale.

În ceea ce privește reducerea TVA, este vorba de reducerea cotei standard pentru toate bunurile și serviciile de la 24% în prezent la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, dar și de reducerea cotei de TVA pentru animale vii și păsări vii, din specii domestice, carne, pește, lapte, produse și subproduse lactate, ouă de păsări, legume, fructe comestibile și preparate din acestea de la 24% în prezent la 9% începând cu 1 ianuarie 2016.

De asemenea, noul Cod Fiscal aprobat de Guvern prevede reducerea cotei TVA de la 20% la 18% începând cu 1 ianuarie 2018.

Premierul Victor Ponta a spus, la începutul ședinței Executivului, că scăderea contribuțiilor sociale de stat e „cea mai bună măsură de creare de locuri de muncă” și că va fi urmată în continuare de „introducerea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru baza lunară de calcul a contribuțiilor de sănătate, introducerea obligației de plată a CAS și CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri (..) majorarea sumei neimpozabile lunare avute în vedere la stabilirea impozitului pe venituri din pensii, reducerea contribuției de asigurări sociale din 2018 la angajat și angajator”.

Referitor la eliminarea impozitelor pe dividende, premierul Victor Ponta a explicat că măsura are ca obiectiv să încurajeze „reinvestirea profiturilor câștigate în România”.

Cât privește scăderea cotei unice și a accizelor, Ponta a precizat că aceste măsuri se vor aplica „într-un calendar până în perioada 2018-2020”.

Prim-ministrul a mai spus, la începutul ședinței Executivului, că noul Cod Fiscal va crea „cadrul flexibil și modern pentru impozitele și taxele locale”.

„Un Consiliu local știe mai bine decât știe guvernul cum să se dezvolte localitatea respectivă (…) Cred că trebuie mai multă flexibilitate, noi trebuie să păstrăm doar controlul general pentru a nu ne trezi ca alte țări europene în care datoriile s-au acumulat în special în zona structurilor locale.


Noi am plătit toate arieratele (…) acum putem să pornim oarecum de la zero și fiecare gospodar local și Consiliu local să-și gândească politica de taxe și impozite locale în sensul dezvoltării propriei localități, iar cetățenii vor spune dacă sunt mulțumiți sau nu de ceea ce face primarul și Consiliul lor local”, a susținut Ponta, într-o prezentare a principalelor prevederi ale Codului Fiscal.

Cele două proiecte de acte normative urmează să fie transmise Parlamentului spre dezbatere și aprobare, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.