Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, cea mai bună unitate medicală...

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, cea mai bună unitate medicală de pediatrie din țară, după finalizarea noului corp de clădire. Ce speră managerul Ovidiu Adam

4
DISTRIBUIȚI

noul corp spitalul de copii timisoara

Finalizarea construcției noului corp de clădire al Spitalului de Copii Louis Țurcanu” din Timișoara este așteptată cu sufletul la gură de către reprezentanții unității medicale. Ovidiu Adam, managerul spitalului de copii, a ținut să precizeze că faptul că, după ce noul corp va fi finalizat și dotat cu aparatura necesară, unitatea medicală pe care o conduce va deveni cel mai bun spital de pediatrie din România, nu doar din vestul țării.

„Spitalul de Copii «Louis Țurcanu» trece prin transformări majore, unele involuntare, respectiv retrocedări de clădiri și evacuări, altele voluntare, pe care ni le-am dorit și ni le-am propus, ce vizează creșterea calității actului medical și nu numai.


Suntem în construcție cu noul corp de clădire, este o dorință de-a noastră mai veche care, în sfârșit, se materializează. După finalizarea construcției corpului B vom avea un spital al secolului 21, cu opt niveluri, cu dotări de excepție, sperăm noi. Când va fi gata, va schimba ierarhia spitalelor de pediatrie din România, acum ne aflăm pe locul doi”, a explicat, ieri, Ovidiu Adam.

Managerul celui mai mare spital de copii din vestul țării speră ca Ministerul Sănătății să aloce fondurile necesare astfel încât clădirea să fie finalizată și dotată cu echipamentele necesare. Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, îi solicita premierului Victor Ponta, într-o scrisoare deschisă, să suplimenteze suma de cinci milioane de lei alocată pentru acest an construcției noului corp cu cel puțin încă cinci milioane de lei. „Pentru 2015, aşteptările noastre erau să primim de la bugetul de stat 20 de milioane lei sau, dacă nu există posibilităţi pentru atât, cel puţin 10 milioane lei”, anunța primarul Robu. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 100 de milioane de lei.

4 COMENTARII

  1. Felicitari, bravo pentru domnul doctor Ovidiu Adam, managerul Spitalului de Copii Louis Țurcanu” Timișoara, care este un medic foarte competent si bun organizator!

  2. D-le Robu nu vi se pare ca va laudati aici cu meritele altora ??? din cate se stie aceasta intiativa a plecat din cu totul alta directie decat de la d-voastra ,si mai precis a fost proiectul politic al d lui Grindeanu ,care a atras si niste bani de la guvern pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” !!!! Hai sa ne laudam domnule primar cu ceea ce am realizat fiecare nu sa fabulam ca tot ce e bun in Timisoara va apartine !! Laudati-va cu metroul timisorean cu fantanile de pe bega sau cu alte SF-uri venite de la d voastra ,sa ne laudam cu vreo lansare de melodie cu vreun premiu la mamaia 2015 !!! apropo sper sa nu mergeti la olimpiada la Rio ca ne trezim cu vreo statuie a lui Isus de 30 metri in curtea primariei !!!!

  3. Se pare ca nimeni nu isi mai aminteste ca Deputatul sorin Grindeanu a dus acest proiect de la stadiul de idee la stadiul de constructie in realizare si toata lumea il ridica in slavi pe Foraonu’ Robu care doreste sa isi aloce toate meritele. Mai bine si-ar vine masina de 50.000 de euro si ar dona banii catre spital dar bineinteles ca domnul primar nu se poate plimba cu Passatul. Haideti sa deschidem putin ochii!!

Lasă un răspuns la Victor Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.