Îmbrânceli și suduieli la slujba de Înviere de la catedrală. Ce a...

Îmbrânceli și suduieli la slujba de Înviere de la catedrală. Ce a pățit o femeie chiar în fața altarului GALERIE FOTO

2
DISTRIBUIȚI
<


p>inviere 2015 (20)

Mii de timișoreni s-au strâns sâmbătă seara în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara să participe la slujba de Înviere și să ia Lumina Sfântă de la Ierusalim. Lumina a ajuns sâmbătă seară, la ora 19.00 la Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti fiind adusă cu un avion de o delegație specială condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul. De la București a fost transportată cu avioane de mici dimensiuni în Timișoara și în alte orașe mari pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din aceste zone.

Timișorenii au început să se adune în jurul orei 23.30, cu jumătate de oră înainte de slujba de Înviere, prima ținută de noul Mitropolit al Banatului, Înaltpreasfințitul Ioan Selejan. Printre participanți se regăseau o mulțime de copii veniți însoțiți de bunici sau părinți. O parte din tinerii prezenți și-au făcut o serie de selfie-uri și poze în fața catedralei sau în interior. Slujba a început la mierzul nopții, moment în care toate luminile din Catedrala Mitropolitană au fost stinse.

Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan Selejan a ieșit din Altar cu Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, iar sutele de oameni prezenți în lăcașul de cult au început să se înghesuie. Când ÎPS Ioan Selejan a spus „Veniți de luați Lumina Sfântă”, oamenii s-au îmbrâncit și călcat pe picioare, iar la un moment dat, din cauza aglomerației, o femeie s-a dezechilibrat și a căzut lângă treptele care despart Naosul de Sfântul Altar.

În scurt timp în Catedrala Mitropolitană au fost aprinse sute de lumânări. Alaiul de credincioși, în frunte cu soborul de preoți, a pornit spre Piața Victoriei, după care a fost înconjurată Catedrala Mitropolitană. Toată zona a fost scăldată în lumina caldă a lumânărilor, însă numărul credincioșilor a scăzut, mare parte îndreptându-se spre case, cluburi, petreceri de Paște, rude sau prieteni. În jurul orei 1.00 ÎPS Ioan Selejan a ținut predica de Înviere care a răsunat în toate colțurile Pieței Victoriei. De la balcoanele blocurilor timișorenii, aflați cu lumânări aprinse în mână, au ascultat pastorala de Sfintele Paște.

Pastorala mitropolitului

„Mă bucur că ați răspuns, într-un singur cuget și o singură credință, afirmativ la acest adevăr care strălucește de două mii de ani peste popor și peste întreaga lume. Faptul că spunem <<Adevărat a Înviat>> înseamnă că suntem martori ai Învierii lui Isus Hristos. Dacă acum 2.000 de ani martorii au fost femeile mironosițe, ucenicii, ostașii și credicioșii, acum numărul martorilor a crescut și a trecut cu mult peste miliarde și miliarde de credincioși. (…) Până la Învierea lui Isus am rămas închiși sub porțile timpului, păcatului și morții. De azi se deschide pentru orice pământean porțile veșniciei. Omul își trăiește viața între timpul istoric și veșnicie, între naștere și înviere. Moartea este locul de unde scăpăm din viață”, le-a transmis credincioșilor ÎPS Ioan Selejan, în prima sa pastorală de Paște.

La final Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan Selejan a mai adăugat: „Deși Timișoara a fost fără țară în 1989, nu a fost nicio clipă fără Dumnezeu. Vă doresc să aveți parte de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Ei Înviat. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze cerul senin al României, să păzească țara de orice ar fi rău în jurul ei. Să nu ne mai fure nimeni țara. Să pună paznici la frontiere, să nu ne mai fure țara (…) Hristos a Înviat!”.

Timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului, salutul creştinilor ortodocşi este „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a Înviat!”. Noaptea de Înviere a fost asistată de mai mulți polițiști și jandarmi care au supravegheat zonele din apropierea bisericilor.

 

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la widoqq Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.