Povestea FASCINANTĂ și tristă a capelei de la Ferendia. Cum au pus comuniștii capăt unei frumoase tradiții din secolul al XIX-lea

Satul Ferendia, aflat în sudul judeţului Timiş, la limita cu judeţul Caraş-Severin, este atestat documentar încă din 1597, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea era o aşezare bogată, cu oameni înstăriţi şi gospodari, ale căror vorbe înţelepte s-au păstrat până astăzi în tradiţia orală a satului.

Un sat cu gospodari de frunte

Unul dintre aceştia a fost Vasile Marcu, rămas în amintirea localnicilor mai ales pentru faptul că el este ctitorul capelei aflate în cimitirul satului. Tatăl său avea o turmă de oi şi din veniturile agonisite a reuşit să cumpere peste o sută de hectare de pământ. De mic copil mergea cu vitele la păscut sau la munca câmpului şi, cu toate că n-a făcut deloc şcoală, a devenit un gospodar de frunte, pe care nu-l încurca nimeni la socoteli. Când s-a întâmplat ca cei de la banca din Vârşeţ să-i calculeze greşit dobânda pentru banii pe care-i depusese acolo şi-l păgubiseră de vreo cinci creiţari, în momentul în care şi-a dat seama, s-a intors din drumul spre casă să le demonstreze că s-au înşelat. „Trebuie să aduni, nu ştii ce te aşteaptă la bătrâneţe”, e o vorbă de-a lui rămasă celebră, care se mai aude şi astăzi prin sat.

Capela lui Marcu

Născut în 1844, Vasile s-a căsătorit la 21 de ani cu Eva Leu şi au dus o viaţă cumpătată, sporind averea familiei. După moartea părinţilor săi a hotărât, împreună cu nevasta lui, să zidească o capelă în cimitirul bisericii. Pe frontispiciul de la intrare se mai păstrează încă placa de marmură de la data ctitoririi: „Ridicatu-s-au acest monument în anul 1898 cu spesele economului Vasile Marcu şi a soţiei sale Eva, pentru mărirea lui Dumnezeu şi întru amintirea lor”. Capela a primit hramul Sfintei Parascheva, sărbătorită chiar în ziua naşterii lui Vasile Marcu. La vremea respectivă, capela a costat 9.000 de coroane şi era una din cele trei capele care existau atunci în întreaga episcopie a Caransebeşului, fiind un semn de prosperitate al aşezărilor respective.

Un document istoric şi etnografic

Construită în formă de navă, într-un stil neobaroc, capela era una reprezentativă pentru o perioadă de efervescenţă şi afirmare a conştiinţei naţionale.

Pe peretele dinspre miazănoapte se mai păstrează, în stare bună, o pictură în ulei pe pânză, din 1901, care-i înfăţişează pe cei doi ctitori, Vasile Marcu şi soţia sa, în port popular. Pe acelaşi perete se mai află o frescă a Sfântului Vasile cel Mare iar pe peretele dinspre miazăzi e înfăţişată Sfânta Parascheva şi Sfântul Ioan Botezătorul. Mai multe picturi pe lemn s-au păstrat pe iconostas, dar lipseşte icoana centrală şi uşile împărăteşti, care, după toate aparenţele, n-au apucat să fie montate. Astăzi au dispărut şi clopotele, vitraliile au fost distruse, iar ploaia care a pătruns prin acoperişul spart a distrus pictura murală aproape în întregime. Tabloul votiv este o mărturie a conştientizării individuale a românilor militanţi pentru ideea naţională de la sfârşitul secolului al XIX-lea, un document artistic dar şi etnografic, cei doi ctitori fiind îmbrăcaţi în portul naţional românesc de sărbătoare din Banatul acelor vremi.

Testamentul

La un an după ridicarea capelei, Vasile Marcu a făcut un testament, din care reiese că avea bani depuşi la bănci importante ale vremii din Vârşeţ, Bocşa Montană sau Moritzfeld (Măureni). Prin acel testament, el lăsa comunei bisericeşti Ferendia 20 de iugăre de pământ, jumătate din banii obţinuţi din administrarea acestora urmând a fi folosiţi pentru întreţinerea capelei şi pentru înfiinţarea unei fundaţii care avea să poarte numele „Vesa şi Eva Marcu”. Restul banilor urma să fie capitalizat până la suma de 50.000 de coroane, iar banii încredinţaţi consistoriului diecezan din Caransebeş, pentru acordarea unor burse tinerilor ortodocşi lipsiţi de mijloace materiale dar de o moralitate desăvârşită, care doreau să înveţe o meserie sau să urmeze şcoli mai înalte. Din banii destinaţi capelei urmau să se facă, în fiecare an, patru parastase, cu colivă şi pomeni, în zilele morţii membrilor familiei, şi încă unul, cu liturghie, de sarbătoarea Sfintei Parascheva.

Cât timp a trăit, Vasile Marcu a fost cel care s-a ocupat de toate cele rânduite în testament, iar după moartea sa, în 1918, dorinţele sale au fost respectate întocmai de săteni, până la venirea comuniştilor la putere. Aceştia au nesocotit testamentul lui Vasile Marcu, i-au confiscat pământul şi toată munca inimosului gospodar s-a dus pe apa sâmbetei. Capela, părăsită, a ajuns în paragină, iar donaţia făcută de Vasile Marcu a dispărut. Până şi cele patru morminte din interiorul capelei, unde ctitorul acesteia şi familia sa au fost înmormântaţi în sicrie de aramă, frumos decorate, au fost profanate. Doar câteva urme mai amintesc de frumoasa capelă de odinioară, dar amintirea ctitorilor, al căror tablou votiv mai există, e încă vie la Ferendia.

Sursa foto: panoramio.com