După ce zilele trecute, formaţia timişoreană JazzyBIT a susţinut un concert în cadrul căruia au cântat doar piese noi, muzicienii care alcătuiesc Sebastian Spanache Trio au anunţat un recital inedit, în care vor cânta piese „vechi şi foarte vechi“. „Opus trendului local, am decis să facem un concert cu piese vechi (și foarte vechi), atât de pe albumul de debut Humanized cât și de pe A Pasha’s Abstinence. Au trecut mai bine de şase luni de la concertul de lansare a DVD-ului Live on the Eiffel Bridge, acesta fiind ultimul nostru concert în Timișoara“, spun cei trei jazzmani timişoreni în descrierea evenimentului care va avea loc în 22 aprilie în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş, de la ora 19.„Acest concert este discutat şi fixat cam de prin luna ianuarie a acestui an. Iniţial, trebuia să fie un concert cu piese noi (sau în mare parte piese noi) dar ne-am răzgândit. Ideea de concert cu piese vechi a venit la sala de repetiţii, unde glumeam despre faptul că sunt multe trupe locale care fac concerte cu piese noi, biletul de intrare la acelaşi preţ şi în glumă, ne-am gândit cum ar fi să facem un concert doar cu piese pe care nu le-am mai cântat de multă vreme.
Nu credem că se pune problema de concurenţă. Cel puţin noi nu o vedem aşa, există loc pentru toată lumea, cu piese noi, vechi, dark, “nedark”, blues etc. Iar cu JazzyBIT suntem prieteni şi chiar am fost la concertul lor“, ne-au declarat membrii formaţiei.
Sebastian Spanache, Radu Pieloiu şi Csaba Santa, cei trei muzicieni timişoreni care alcătuiesc formaţia Sebastian Spanache Trio au susţinut primul lor concert din 2015 taman în capitala Austriei, evenimentul desfăşurat în Pygmalion Theater din Viena, fiind sold out. Concertul organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Asociaţia Culturală „Kabaitan“., a reprezentat o filă de succes în cariera celor trei muzicieni timişoreni, iar pentru acest an, muzicienii au primit deja o serie de invitaţii de a participa la festivaluri de succes. „Începem la sfârşit de mai cu Alba Jazz, ajungem la Jazz in the Park, Gărâna, Ciuc Jazz Fest şi avem chiar programat un concert peste 8 luni, pe 10 decembrie la Braşov Jazz & Blues Festival. Mai avem şi alte evenimente cu care suntem în discuţii. Scena jazz românească este deja de 3-4 ani într-o ascensiune continuă şi semnele arată că va creşte în continuare. Mai multe festivaluri, mai mult profesionalism, mai multe trupe, mai multe albume etc. În general, credem că se produce o creştere şi în alte scene muzicale. Suntem optimişti“, au mai precizat muzicienii din Sebastian Spanache Trio. Intrarea la concertul şugubăţ botezat „Piese vechi şi foarte vechi cu Sebastian Spanache Trio“ este liberă, iar la faţa locului melomanii vor putea chiziţiona albumele Humanized şi A Pasha’s Abstinence.
Foto: Mihai Surdea