Istoria baronului de Caraș-Severin: cum a avansat Sorin Frunzăverde în politică și...

Istoria baronului de Caraș-Severin: cum a avansat Sorin Frunzăverde în politică și câți dintre apropiații săi au ajuns după gratii

1
DISTRIBUIȚI

sorin_frunzaverde pdl

Sorin Frunzăverde a fost ales pentru prima oară președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin în 1996, pe când era membru al Partidului Democrat. A rămas de atunci conducătorul județului și, chiar dacă a plecat în mai multe rânduri pe funcții de ministru, mâna de fier cu care controla Caraș-Severinul i-a adus porecla „Ayatollahul”.

Inginer de meserie, Frunzăverde a lucrat la Combinatul Siderurgic din Reşiţa, iar în 1992 a devenit consilier județean, până în 1996, când a devenit președinte al CJ, fiind și preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin. Ascensiunea sa în politică a continuat și a fost numit, în diferite guverne, ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ministru al Turismului sau al Apărării Naţionale. Între 2000 și 2004 a fost deputat de Caraș-Severin, iar apoi din nou președinte al CJ, funcție pe care a mai părăsit-o doar pentru scurte perioade de atunci.

Membru de vază al PD și apoi al PD-L, aliat de încredere pentru Traian Băsescu până la un punct, Sorin Frunzăverde i-a părăsit pe democrați în 2012, odată cu formarea USL, și a trecut la PNL, dar nu singur, ci împreună cu zeci de primari din Caraș-Severin.

Deși a rămas întotdeauna, până acum, în afara anchetelor procurorilor DNA sau DIICOT, mai mulți apropiați ai vicepreședintelui PNL au avut sau au probleme cu legea.

La nunta fiicei lui Frunzăverde, care a avut loc la Timișoara, în 2012, relațiile sale cu probleme în justiție au făcut paradă pe tortuarul din fața Cantinei Politehnicii, unde a avut loc evenimentul: au fost prezenți fostul primar de Oţelu Roşu, Iancu Simion Simi şi şeful APIA Caraş Severin, Romică Anculia, proaspăt eliberaţi atunci din arest după ce DNA i-a acuzat de corupţie.


Când Anculia era după gratii, Sorin Frunzăverde i-a luat apărarea în public, iar între timp atât fostul șef APIA, cât și Iancu Simion au fost condamnați definitiv. La nuntă a fost prezent și Adrian Chebuţiu, fost director general al UCM Reșița, anchetat şi el de DNA şi arestat pentru o perioadă în dosarul returnării de TVA de 60 milioane de euro, alături de alte persoane.

Un ales local din „cercul intim” al lui Frunzăverde este Omer Radovancovici, primar în localitatea cărășeană Pojejena și autointitulat „Prințul Clisurii Dunării”, care a făcut închisoare pentru contrabandă cu țigări la frontiera României cu Serbia. Un alt apropiat al „Ayatollahului”, Iacob Chișărău, a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul Moldomin.

Fostul șef al Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat din Caraș-Severin, Ianăș Roșeți, considerat de mulți „omul lui Frunzăverde”, a fost condamnat, pentru luare de mită, la doi ani și jumătate de închisoare cu executare.

1 COMENTARIU

  1. Este un orgasm national chestia cu arestarea. Ce sa inteleg de aici ca majoritatea alesilor, inclusiv Presedintele, traiesc pe salarii de 1.200 de euro/luna? In acest caz stim foarte bine cu totii ca alesii nu traiesc din salariul mizerabil si nu sunt nici idiotic sa dea de mancare si baut in Campania Electorala din salariul mizerabil si din cotizatiile care abia acopera chiria locatiei sediului de partid. Oricare.
    D-l Frunzaverde este la fel de nevinovat, vinovat, ca si urmatorii, in ordinea alfabetica: Basescu Dumitru Traian, Basescu Elena…….Zoltan H. Naghy. Pa!

Dă-i un răspuns lui Ppa Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.