Alfred Simonis, pregătit să intre în luptă împotriva deputatului Gheorghe Ciobanu pentru...

Alfred Simonis, pregătit să intre în luptă împotriva deputatului Gheorghe Ciobanu pentru funcția de președinte executiv al PSD Timiș

2
DISTRIBUIȚI

freddy simonis 2

Viitoarele alegeri din PSD Timiş, pentru funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei şi pentru vicepreşedinţi ar putea avea un final predictibil. Acum o săptămână, ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, a fost ales preşedinte al PSD Timiş fără competiţie. Imediat după scrutin, Grindeanu a anunţat că pentru funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei şi pentru funcţiile vicepreşedinţi vor putea avea loc alegeri separate.

La acea dată singurul înscris în cursa pentru preşedinţia executivă a partidului a fost deputatul PSD Gheorghe Ciobanu, care a fost recent protagonistul unui scandal legat de comportamentul fiului său faţă de un profesor de la şcoala la care învaţă.


Se pare că nici la a doua strigare candidaţii din PSD Timiş nu s-au înmulţmit. Întrebat dacă are de gând să candideze pentru funcţia de preşedinte execuiv pe judeţ, şeful PSD Timiş Alfred Simonis a spus că „orice membru de partid trebuie să-și dorească să conducă partidul. E normal să fie așa. Nu știu ce voi face, dar nu infirm categoric că aș putea candida pentru o funcție importantă. Poate pentru președinte executiv, poate pentru secretar general”, a declarat Simonis.

Consilierul local spune că va lua o decizie în funcție de susținerea pe care o va avea din partea colegilor din teritoriu şi declară că nu se teme de competitorul Gheorghe Ciobanu, politican cu state vechi „Noi avem o atmosferă plăcută în partid, nu ne prea temem unii de alții”, a mai spus Simonis.

2 COMENTARII

  1. Penibilul nu mai are limite in PSD. Am fost membra a acestui partid. Nu credeam ca va ajunge vreodata in aceasta situatie penibila. Astia sunt liderii PSD ?

Dă-i un răspuns lui cncccnnn Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.