Coliziune frontală pe DN7: în ambele mașini implicate se aflau copii. Cum...

Coliziune frontală pe DN7: în ambele mașini implicate se aflau copii. Cum s-a produs accidentul și care au fost urmările

1
DISTRIBUIȚI

ambulanta smurd

Două mașini s-au ciocnit pe drumul național care leagă Timișoara de Deva, chiar la limita dintre județele Timiș și Hunedoara.

Accidentul s-a produs pe raza localității Dobra, fiind provocat de explozia unui cauciuc la autoturismul condus de o femeie care venea spre Timișoara. Șoferița, care se afla în mașină cu trei copii mici, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, unde a acroșat un alt vehicul conduse de o femeie, mașină în care se afla și un copil în vârstă de doar 3 luni.

Mașina lovită a fost proiectată într-un stâlp, iar cablurile rupte au provocat un arc electric însă, din fericire, nimeni nu a fost afectat.


Localnicii au sărit în ajutorul celor implicați în accident, scoțându-i pe toți din mașini. Bebelușul de 3 luni era transportat corespunzător, într-o „scoică”, astfel că a scăpat nevătămat. Cei trei copii aflați în mașina care a intrat pe contrasens au suferit câteva lovituri, însă sunt teferi, iar părinții au preferat să-i ducă singuri la spital, pentru un control, deși la locul accidentului a ajuns și SMURD-ul.

Pe lângă SMURD și poliție, în zonă a ajuns și un echipaj Enel, pentru că firele căzute erau sub tensiune, iar câteva case din zonă rămăseseră fără curent.

1 COMENTARIU

  1. Folosiți și voi ceva instrument de corectură înainte să dați publish, ce naiba…

    acorșat, vehicul conduse de o femeie, vârstâ, într-u…

Dă-i un răspuns lui Ioji Fodeș Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.