Firmele cu pedigree liberal, abonate la contractele pe bani publici. Vezi cine...

Firmele cu pedigree liberal, abonate la contractele pe bani publici. Vezi cine se va ocupa de spațiile verzi și ce i-a adus liniștea lui Robu

1
DISTRIBUIȚI

intretinere spatii verzi la timisoara01jgp

Noi veşti bune pentru timişorenii care au senzaţia că trăiesc la sat, printre bălării. Edilul şef Nicolae Robu a anunţat astăzi că „s-a încheiat perioada de depunere contestaţii şi pentru ultimele două zone de spaţii verzi şi nefiind contestaţii am reuşit să încheiem contractele de întreţinere a spaţiilor verzi şi pentrtu zonele doi şi trei. Iată, după circa un an, am scăpat de acest calvar să nu avem operatori care să se ocupe de spaţiile verzi şi începând de acum toate spaţiile verzi din Timişoara care sunt în jurisdicţia municipalităţii sunt sub contract de întreţinere.


Pentru mine a fost foarte greu pentru că pe de o parte vedeam ceea ce vedeau timişorenii, cum spaţiile verzi se împânzesc de buruieni, dar nu aveam ce să fac pentru că ştiţi că am spus în repetate rânduri nu puteam să recurgem la atribuiri în acest domeniu şi să creez posibilitatea ca unii să facă tot felul de speculaţii . Cred că am ales răul cel mai mic”.
Astfel pentru zona II contractul a fost încheiat cu Green City Andlif SRL, la valoarea de 30.8 milioane de lei fără TVA pe o perioada de patru ani. Zona III cuprinde Calea Şagului şi zone din vecinătate . Contractul a fost semnat cu Rogera Prest Com SRL în valoare de 21, 8 miliaone de lei fără TVA şi cuprinde zonele din jurul blocuruilor, spaţii cu acces restrâns perdeaua forestieră. Edilul Nicolae Robu a conchis că „patru ani vom avea linişte în această privinţă, vom avea operatori care să se ocupe de spaţiile verzi ale Timişoarei”.

1 COMENTARIU

  1. La brutariee… sa le cante rrobisor o cantoneta, ca sa le mai treaca de calduraa11! rusinica pnl=coruptie! ati inselat increderea oamenilor de buna credinta care v-au votat in toti acesti ani!!!

Dă-i un răspuns lui la brutarie Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.