Tinerii care termină una din cele zece facultăţi din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara au tot mai multe şanse de a-şi găsi un loc de muncă după terminarea studiilor. Doar anul trecut, instituţia timişoreană a încheiat parteneriate cu aproape 90 de companii mari din vestul ţării. „Universitatea noastră investeşte în permanenţă, prin parteneriatele cu mediul economic şi social, pentru a le da posibilitatea studenţilor şi absolvenţilor să se integreze cât mai rapid. Numai anul trecut au fost încheiate contracte de cercetare şi dezvoltare cu aproape 90 de companii din vestul ţării. Numărul acestora este în continuă creştere, iar viitorii noştri studenţi îşi vor putea dezvolta o carieră şi prin intermediul acestora”, spune Viorel Şerban, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara.
Pentru ca absolvenţii să se angajeze mai uşor în domeniul în care au învăţat, instituţia timişoreană şi-a adaptat şi curricula universitară la cererile de pe piaţa muncii.
„Universitatea Politehnica din Timişoara este un partener strategic. Peste 60 % din colegii angajaţi în ultimul an în centrul de cercetare şi dezvoltare sunt absolvenţi ai acestei instituţii. Colaborarea cu Universitatea Politehnica înseamnă pentru studenţii talentaţi burse, lucrări de diplomă, practică de vară, cursuri opţionale, revizuirea curriculei, programe de master şi proiecte de cercetare. Anual, circa 500 de posturi vacante sunt destinate studenţilor şi absolvenţilor UPT”, transmit reprezentanţii unei companii din domeniul automotive.
Pentru anul universitar 2015 – 2016, Universitatea Politehnica din Timişoara scoate la concurs 2.880 de locuri bugetate pentru viitorii studenţi. Înscrierile au început astăzi şi se desfăşoară pe tot parcursul acestei săptămâni, urmând ca examenul de admitere să aibă loc în 21 iulie.