Cu drag, pentru un altfel de Plai

Cu drag, pentru un altfel de Plai

3
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 2

În cazul în care îţi propui să faci un festival care să reunească cât mai mult public, e clar ca lumina zilei că printre artiştii pe care îi chemi la manifestare trebuie să se regăsească acei muzicieni care „prind” bine la cât mai mulţi cetăţeni. Carevasăzică dacă faci Ziua Timişoarei, chemi trupele care au succes la timişoreni. La fel stă treaba şi cu Festivalurile Berii şi cu Untold, Sziget sau oricare festival „major” creat pentru mulţime.

Adevărata problemă constă însă în definirea termenului de „succes la public”. În cazul în care vorbim de manifestări private, răspunsul e foarte simplu. Dacă lumea vine şi plăteşte bani la intrare, iar după ce se trage linie organizatorul a fost pe plus, e succes. Când faci un eveniment de amploare fără bani, într-un loc public, lucrurile-s mai complicate. Nu se ştie niciodată care este criteriul după care se decretază care sunt artiştii cei mai populari într-un anume loc. Şi nici feedback-ul nu e tocmai clar. Faptul că jdemii de gură cască au halit câte o îngheţată la concert nu e tocmai un indicator al succesului.

Din fericire, pe lângă manifestările astea cu „de toate pentru toţi” există şi festivaluri de nişă. Care se adresează unui public avizat. Unde sunt aşteptaţi fani. Oricare ar fi definiţia acestui termen în zilele noastre. Fani de rock, punk, ska, goa, hardcore sau alte „felii”.


Ideea de a amesteca „feliile” muzicale nu e tocmai nouă. De pildă, unui ascultător de rock nu îi pică cu tronc o nebunie cu muzică goa. Exemplele pot continua. Cu toate acestea, uneori, ghiveciul ăsta între stiluri reuşeşte să prindă. Când e făcut cu cap. Spre exemplu, la festivalurile „majore” găseşti scenă de jazz şi scenă de drum and bass. Şi de world-music sau cântăreţi africani. Atunci când vorbim de „nişe” lucrurile-s mai pretenţioase.

Ediţia cu numărul zece a festivalului Plai aduce o premieră: organizatorii au decis să nu anunţe headlinerii decât la faţa locului. Vom vedea dacă este sau nu o decizie inspirată doar după desfăşurarea festivalului. Pe lângă artiştii de top de la scena mare, evenimentul va avea parte şi de o scenă de party. Unde vor veni nume mai mult sau mai puţin „hot” din scena drum and bass. Fie că îţi place sau nu acest gen de muzică, nu ai cum să nu îţi pui o întrebare pertinentă. Ce are în comun dnb-ul cu world-music? Plai a pornit ca un festival de nişă, axat pe world-music. Cei care au prins primele ediţii poate mai ştiu că la petrecerile de început ale festivalului au pus muzică printre alţii şi membrii trupei Implant Pentru Refuz. Sau DJ germani care puneau muzică balcanică.

Ideea era că festivalul Plai se adresează unui alt public. Evident, ar fi păcat ca Plai să devină încet – încet doar un alt festival. Unde, printre altele se ascultă şi dnb. Sau jungle. Sau neesenţial ce. Nu putem decât să sperăm că evenimentul să-şi păstreze „felia”, care e diferită de aceea a majorităţii. Nu spun aici că dnb-ul e foarte popular în Timişoara. Ci doar că la Plai m-aş fi aşteptat la altă scenă de party. Sper ca line-up-ul scenei mari să aducă nume interesante. Care să atragă oameni de bine. Fiindcă aici, în Timişoara, merităm să avem şi noi ceva „altfel”. Nu doar fântâni arteziene sau artişti lălăiţi care se declară ca fiind cu capul în nori.

3 COMENTARII

  1. Plai 10 ani=experiment muzical nereusit, esec din incompetenta muzicala si inadecvare la context.
    in schimb, „voluntarii Plai” au stiut sa se insurubeze politic si in momentul asta sunt o clientela politica de toata frumusetea care haleste bani publici cheltuiti ineficient cu festivalul si cu Ambasada…
    cat despre ‘altoiul dnb’, daca nu esti capabil sa strangi oameni la scena mare, cele cateva sute de dansatori o sa dea bine la justificarea fondurilor cheltuite, asta e tot…

  2. Pe lângă participarea publicului vizat de acea manifestare, probabil cel mai bun mod de a măsura succesul unei iniţiative este numărul şi exhibiţionismul „haterilor” deranjaţi de acea pată de culoare în peisajul local mai prăfuit în realitate decât în reprezentarea sa în mentalul colectiv – ne plângem că spre deosebire de Cluj la noi se întâmplă mult mai puţine acţiuni faine dar chiar şi atunci când ele se-ntâmplă se găseşte cineva să arunce cu noroi politicianist în direcţia lor. Bine că <> deşi nicio autoritate (Curtea de Conturi, DNA sau alte structuri specializate ale Ministerului Public) nu a emis vreun comunicat din care să reiasă oricât de puţin acest lucru şi nici măcar nu s-au asociat public cu vreun politician, spre deosebire de o seamă de ONG-uri locale de tineret care au publicat recent acea scrisoare de „susţinere” a proiectului cu „sistemul de jeturi de apă iluminate multicolor, jocuri de lumini şi fum” zis şi „fântâna arteziană de pe Bega”. Ambasada e un proiect al cărui finanţare conţine şi o componentă de fonduri europene aşa că ar fi corectă (dac-ar fi cineva suficient de echidistant ca s-o poată face) o comparaţie între ce e acum Ambasada şi ce era acum câţiva ani „Centrul Cultural de Tineret Zambara”, care la fel beneficia mai mult sau mai puţin direct de nişte fonduri europene. Iar despre „altoiul dnb” nu se poate spune decât că e probabil ca intrările pentru party-uri să fie contorizate separat tocmai pentru a opri cârcoteala şi că oricum în anii trecuţi o parte semnificativă a celor care au ascultat concertele de la scena mare au plecat în diverse cluburi după „terminarea programului” iar anul ăsta „party-urile de după concerte” cel mai probabil fac parte din experimentele făcute cu ocazia aniversării de 10 ani şi e posibil ca ele să nu se repete în anii viitori. În plus, party-uri mai mult sau mai puţin dnb au fost şi în alţi ani la cortul roşu de circ al organizaţiei franceze care lucra cu „copii străzii”şi era găzduită de Muzeul Satului pe durata proiectului social şi la cortul care până pe la 23:00 funcţiona ca zonă de chill. Altfel spus pe scurt, haters gonna hate, makers gonna make and the world will continue to move on.

    Referitor la întrebarea domnului Zoltan Varga „ce legătură are dnb-ul cu world-music?” un răspuns scurt ar fi că unii artişti pot aborda ambele genuri pentru a-şi exprima stările iar o parte a publicului poate savura ambele tipuri de evenimente, chiar dacă de obicei ele nu se-ntâmplă la doar câteva ore distanţă unul de altul. Un răspuns ceva mai lung pe care l-aş oferi ar pleca de la amintirea fostului Parc al Copiilor – adică cel care a fost distrus de indolenţa „fostei administraţii” şi reamenajat în forma pe care o vedem astăzi. În afara dotărilor învechite pentru că erau totuşi de pe vremea „fostului regim” e posibil să vă amintiţi că-n parc mişunau copii de diverse vârste, de la câteva luni până la 20 şi ceva de ani. Într-un leagăn multiplu puteau fi în acelaşi timp copii care mergeau la şcoală şi tineri care mergeau la facultate iar această diversitate crea spaţiul unui dialog între generaţii, prichindeii îi puteau studia în mod direct pe „ăia mari” şi era mai probabil să percepi un non-adult ca pe un frate decât ca pe un tânăr străin. Diversitatea asta a dispărut odată cu vechiul parc şi acum pe alei se pot vedea doar copii de vârste similare însoţiţi de părinţi/bunici şi cum majoritatea echipamentelor sunt destinate celor de până-n 14 ani adolescenţii au fost aproape excluşi iar astfel contactul între generaţii s-a pierdut. Astfel, un party dnb la Plai organizat după concertele de la scena mare ar fi unul din modurile în care s-ar putea reiniţia acea legătură între generaţii prin aducerea laolaltă a tinerilor mai mult sau mai puţin corporatişti şi mai mult sau mai puţin părinţi (chiar şi la concertul HIM de zilele trecute au fost cupluri care şi-au adus copii de 3-4 ani, bineînţeles protejându-le urechile cu dispozitive speciale pentru a reduce intensitatea sonoră) cu cei care acum se află-n ani terminali de liceu sau în primii ani de facultate. Asemenea evenimente în care tineri cu diferenţe de vârstă mai mari de un ciclu şcolar sunt atraşi laolaltă ar putea reduce din acele prăpăstii dintre generaţii care-l pot face inclusiv pe unul de 20+ de ani să spună „nu-i înţeleg pe copiii din ziua de azi!”

    În plus, nu cred că „Plai va deveni încet-încet doar un alt festival” pentru că timişorenii vor avea mereu un festival altfel decât celelalte, mai ales că au o imagine a unui fel de hipsteri ai României în ochii locuitorilor din alte oraşe. Şi chiar dacă totuşi Plai va coborî pe acea pantă şi va deveni „doar un alt festival” atunci sigur va apărea alt eveniment care să-i ia locul şi să continue tradiţia „altfel”.

  3. Pe lângă participarea publicului vizat de acea manifestare, probabil cel mai bun mod de a măsura succesul unei iniţiative este numărul şi exhibiţionismul „haterilor” deranjaţi de acea pată de culoare în peisajul local mai prăfuit în realitate decât în reprezentarea sa în mentalul colectiv – ne plângem că spre deosebire de Cluj la noi se întâmplă mult mai puţine acţiuni faine dar chiar şi atunci când ele se-ntâmplă se găseşte cineva să arunce cu noroi politicianist în direcţia lor. Bine că <> deşi nicio autoritate (Curtea de Conturi, DNA sau alte structuri specializate ale Ministerului Public) nu a emis vreun comunicat din care să reiasă oricât de puţin acest lucru şi nici măcar nu s-au asociat public cu vreun politician, spre deosebire de o seamă de ONG-uri locale de tineret care au publicat recent acea scrisoare de „susţinere” a proiectului de „sistem de jeturi de apă iluminate multicolor, jocuri de lumini şi fum” zis şi „fântâna arteziană de pe Bega”. Ambasada e un proiect al cărui finanţare conţine şi o componentă de fonduri europene aşa că ar fi corectă (dac-ar fi cineva suficient de echidistant ca s-o poată face) o comparaţie între ce e acum Ambasada şi ce era acum câţiva ani „Centrul Cultural de Tineret Zambara”, care la fel beneficia mai mult sau mai puţin direct de nişte fonduri europene. Iar despre „altoiul dnb” nu se poate spune decât că e probabil ca intrările pentru party-uri să fie contorizate separat tocmai pentru a opri cârcoteala şi că oricum în anii trecuţi o parte semnificativă a celor care au ascultat concertele de la scena mare plecau în diverse cluburi după „terminarea programului” iar anul ăsta „party-urile de după concerte” cel mai probabil fac parte din experimentele făcute cu ocazia aniversării de 10 ani şi e posibil ca ele să nu se repete în anii viitori. În plus, party-uri mai mult sau mai puţin dnb au fost şi în alţi ani la cortul roşu de circ (al organizaţiei franceze care lucra cu „copii străzii”şi era găzduită de Muzeul Satului pe durata proiectului social) şi la cortul care până pe la 23:00 funcţiona ca zonă de chill. Altfel spus pe scurt, haters gonna hate, makers gonna make and the world will move on.

    Referitor la întrebarea domnului Zoltan Varga „ce legătură are dnb-ul cu world-music?” un răspuns scurt ar fi că unii artişti pot aborda ambele genuri pentru a-şi exprima stările iar o parte a publicului poate savura ambele tipuri de evenimente, chiar dacă de obicei ele nu se-ntâmplă la doar câteva ore distanţă unul de altul. Un răspuns ceva mai lung pe care l-aş oferi ar pleca de la amintirea fostului Parc al Copiilor – adică cel care a fost distrus de indolenţa „fostei administraţii” şi reamenajat în forma pe care o vedem astăzi. În afara dotărilor învechite pentru că erau totuşi de pe vremea „fostului regim” e posibil să vă amintiţi că-n parc mişunau copii de diverse vârste, de la câteva luni până la 20 şi ceva de ani. Într-un leagăn multiplu puteau fi în acelaşi timp copii care mergeau la şcoală şi tineri care mergeau la facultate iar această diversitate crea spaţiul unui dialog între generaţii, prichindeii îi puteau studia în mod direct pe „ăia mari” şi era mai probabil să perceapă un non-adult ca pe un frate decât ca pe un tânăr străin. Diversitatea asta a dispărut odată cu vechiul parc şi acum pe alei se pot vedea doar copii de vârste similare însoţiţi de părinţi/bunici şi cum majoritatea echipamentelor sunt destinate celor de până-n 14 ani adolescenţii au fost aproape excluşi iar astfel contactul între generaţii aproape s-a pierdut. Astfel, un party dnb la Plai organizat după concertele de la scena mare ar fi unul din modurile în care s-ar putea reiniţia acea legătură între diferitele grupe de vârstă prin aducerea laolaltă a tinerilor mai mult sau mai puţin corporatişti şi mai mult sau mai puţin părinţi (chiar şi la concertul HIM de zilele trecute au fost cupluri care şi-au adus copii de 3-4 ani, bineînţeles protejându-le urechile cu dispozitive speciale pentru a reduce intensitatea sonoră) cu cei care acum se află-n ani terminali de liceu sau în primii ani de facultate. Asemenea evenimente în care tineri cu diferenţe de vârstă mai mari de un ciclu şcolar sunt atraşi laolaltă ar putea reduce din acele prăpăstii dintre generaţii care-i fac inclusiv pe unii de 20+ de ani să spună „nu-i înţeleg pe copiii din ziua de azi!” când văd ce năzbâtii fac unii adolescenţi.

    În plus, nu cred că „Plai va deveni încet-încet doar un alt festival” pentru că timişorenii vor avea mereu un festival altfel decât celelalte, mai ales că au o imagine a unui fel de hipsteri ai României în ochii locuitorilor din alte oraşe. Şi chiar dacă totuşi Plai va coborî pe acea pantă şi va deveni „doar un alt festival” atunci sigur va apărea alt eveniment care să continue tradiţia „altfel”.

Dă-i un răspuns lui rambu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.