Jurnal de tabără (III) A noastră Dubova: maestrul Sorin Nicodim, sufletul dimineților...

Jurnal de tabără (III) A noastră Dubova: maestrul Sorin Nicodim, sufletul dimineților petrecute la malul Dunării și artistul pânzelor pline de simbolism FOTO

1
DISTRIBUIȚI
Copyryght  © 2005 Cosmin Ioachim
Copyryght © 2005 Cosmin Ioachim

Maestrul Nicodim este matinal, vorbăreț și face o cafea trăsnet – la ibric, cu te miri ce arome. Ce poate fi mai sublim, decât o cafea bună, un artist special și o poveste despre artă, pe răcoare, în zorii unei dimineți prea pline de frumos. Undeva pe ponton Sorin Vreme filmează barje prin ceață.
Urmărind lungul parcurs al experienţelor de atelier ale pictorului Sorin Nicodim, dincolo de diversitatea relaţiilor cu modelele lumii vizibile (la care nu a încetat nici o clipă să se refere), regăsim două constante, care converg, conceptual, în condiţia materiei înseşi. Constantele picturii sale desemnate ca teme, sau determinându-i factura, controlează raportul dintre imaginea şi contextul discursului. Uneori acest context este un discurs dinamic despre pitorescul superficial al lumii, al naturii (pitorescul materiei, aşa cum ochiul exersat, ochiul cultural, al artistului îl mai poate identifica în zonele neatinse de artificialitatea expansivă a civilizaţiei contemoporane). Alteori contextul este cel al spaţiului interior al materiei, unde pictorul caută o structură, o lumină anume, o configurare care ar putea aspira la perenitate, dacă, dincolo de această tranzitorie stagnare, nu s-ar face simţită, prin tocmai dinamismul care-i subminează rigiditatea instaurativă, condiţia intermediară pe de-o parte, condiţia particulară pe de altă parte.
Semnul, instabil geometric, între o abstracţie plină de potenţialităţi nefigurate, nemanifestate, şi instantaneul temporalizat al configurărilor interioare, ezitând între gesticulaţia liberă şi coagularea ordonată, sunt doar câteva dintre sintagmele vizibile în pictura lui Nicodim. Aceste spaţii ale conţinuturilor posibile, evaziv delimitate permit şi dezvoltarea unor spaţii mediatoare, spaţii ale unei comunicări independente de constrângerile materiei, dar nu şi ale mişcării, şi de care structurarea şi destructurarea materială poate fi dependentă, dacă nu funcţional, inevitabil în deschiderea spre sens.


Un fel de spaţiu evanscent, vesperal, între lumi.

Foto: Cosmin Ioachim Damian

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui nu am tinut post Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.