Dezvăluiri la PRESSALERT LIVE despre criza de la Colterm. Ce decizie a...

Dezvăluiri la PRESSALERT LIVE despre criza de la Colterm. Ce decizie a trebuit să ia directorul spitalului județean pentru a proteja pacienții VIDEO

4
DISTRIBUIȚI

craina geana

Consilierul local Nistor Geană a vorbit azi la PRESSALERT LIVE despre situația datoriilor uriașe ale Colterm către furnizori. Secretarul comisiei 3 din CLT este convins că timișoreniii nu vor rămâne fără agent termic în această iarnă deși nu a putut oferi informații concrete în acest sens.

”Nu vreau să mă erijez în apărătorul Coltermului. Sunt și în AGA. Sunt secretarul Comisiei 3. Problema cu datoriile e foarte veche. În 2012 datoriile erau peste 220 de milioane, datorită faptului că nici Guvernul, nici Primăriile nu au plătit subvenții… La 2015 datoriile au ajuns sub 100 milioane. Dar au venit 80 milioane de la București, în rest Primăria Timișoara a dat subvențiile la timp și s-a lucrat și mai bine. Nu cunosc situația foarte bine”, a declarat Nistor Geană (ALDE) la PRESSALERT LIVE.

PRESSALERT.ro a prezentat azi în exclusivitate detalii legate de datoriile uriașe ale Colterm, 61,6 milioane lei doar la Complexul Energetic Oltenia, CFR şi Mecanoenergetica.

”Aceste sume sigur că erau prinse în buget, bilanț, așa mai departe, nu puteau fi mascate. Că domnul Robu nu a recunoscut situația, atunci cu gazul, cu E.on, că sunt 12, până la urmă erau 14. Eu nu sunt un fan Robu, de la început vă spun, dar nu putem crea o atmosferă apăsătoare pentru cei 60 de mii de racordați la Colterm… Problema e mai delicată, ce înseamnă să prezentăm o atmosferă ostilă Colterm-ului.


Se trezește un creditor să ceară insolvența, nu o să ceară niciunul din informațiile pe care le avem. Chiar și CFR Marfă. Ei lucrează în profit, poți să ai datorii și să lucrezi în pierdere… Situația e destul de grea, dar se va stabili în Consiliul Local un sprijin de a ieși cel puțin din iarna asta”, a mai spus Nistor Geană. Acesta a precizat că banii pentru a mai stinge din datorii se vor da din lucrări care nu s-au executat sau licitații care nu au îndeplinit caietul de sarcini

”Eu cred că va trece iarna fără surprize. Am vorbit cu un director. Directorul cel mare e plecat la București și am confirmarea că nu vor fi probleme, mai ales că se merge pe cărbune. O să ne dea (n.r. Complexul Energetic Oltenia) … Pe mine mă surprinde că E.on și-a asumat răspunderea să oprească gazul. Nu a fost nicio comunicare oficială”, a precizat Geană.

Marius Craina: ”Când s-a tăiat gazul am ajuns la niște timpuri istorice”

Invitat în studioul HDV a fost și Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timiș şi preşedinte executiv al PSD Timişoara. Acesta a explicat prin ce situație complicată a trecut instituția pe care o conduce în momentul în care s-a tăiat furnizarea agentului termic. ”Aceste datorii trebuie cunoscute, trebuie stabilit clar ce trebuie făcut. Suntem în pragul anotimpului rece… Nu e cazul să punem în pericol acum întreruperea. Noi am fost prima instituție din Timișoara, îngrijim peste o mie pacienți zilnic, care am cerut furnizarea de căldură. Sunt două secţii extrem de sensibile – pediatrie şi neonatologie, unde sunt cei nou născuţi. Încă din cursul săptămânii trecute am făcut o adresă către Colterm. Noi am deschis căldura de săptămâna trecută. Din păcate, când s-a tăiat gazul am ajuns la niște timpuri istorice. Cu utilizarea de calorifere și așa mai departe. Cei care se ocupă, Primăria și ceilalți factori trebuie să-și asume responsabilitatea”, a spus Marius Craina. Președintele executiv al PSD Timișoara a ținut să precizeze că ”o parte din datorii, circa 35 milioane euro în ultimii trei ani de zile a fost plătit de mult hulitul Guvern Ponta. Pentru a plăti sau scădea din valoarea datoriilor Coltermului”.

4 COMENTARII

  1. Foarte buna remarca: „EON si-a asumat raspunderea sa opreasca gazul”. Ce mize sunt in spatele acestei decizii? Sigur nu se gandeau la bietii timisoreni care au ramas fara apa calda. Cu CFR Marfa e alta nebunie. Aia sunt cu un picior in groapa, si-au schimbat directorii ca pe chiloti si asta care e acum face galci pentru ca are impresia ca poate ii pica si lui ceva. Sa care carbuni, ca d-aia e acolo pus. Cat despre asa zisele desvalui ale lu’ pressalert, te ia greata. Nici vorba de dezvaluiri. Un nene destul de rezervat a comentat pe marginea subiectului cu f mult bun simt. Iar folositi titluri pompoase pentru click-uri?

  2. Timisorenii au dreptul la adevar din partea celor care sunt platiti cu bani grei de catre cetateni. Minciuna la Timisoara este la ea acasa, au dovedit-o directorii mincinosi de la Calor. Datoriile imense scoase de pe portalul instantelor sunt doar o parte din totalul platilor neefectuate de Calor. Pretul real la GCAL. este imens, de peste 550 lei/gcal, o dovedeste suma datoriilor. Pentru a-si proteja minciuna, Robu va pompa bani in acesta gaura neagra care este CAlOR. Consilieri locali , aveti grija ce semnati pentru ca veti ajunge sa dati suta de milioane pentru Calor in acest an ca sa acoperiti neregulile de la aceasta firma falimentara. Timisoreni, de ce sunteti suparati ca o zi n-ati avut apa calda? In acea zi nu ati mai fost furati de cei de la Calor care va vand apa calaie pe post de apa calda. Robu si-a numit o multime de directori la Calor cu nume de voievozi, reptile si „gol” ca si visteria lor goala dar si mintea lor la fel de goala si care au reusit sa sperie orasul cu gafele lor monumentale. Robule, prin declaratiile tale multe si proaste ai reusit sa trezesti suspiciuni ca acesti nemernici de la Calor te au deja la mana, se va dovedi si asta cat de curand cand vor sa se scape de tine. Fiecare cetatean din Timisoara (indiferent ca este sau nu abonat Calor) plateste pentru neregulile de la Calor aproximativ 300 lei pe an ca acestia sa-si bata joc de banul public cu angajarile de fite, excursiile fara sir din strainatate si salariile mari date celor 7 directori si multi sefi de departamente si tuturor protejatilor politici. Robule, halal performanta ai creat la acest Calor falimentar cu toti repetentii societatii. Postaci ai conducerii de doi lei, cautati alte locuri de munca pentru ca veti reusi asa cum ati reusit si la aceasta firma prin pilele voastre.

Dă-i un răspuns lui Kokos Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.