SANCȚIUNI pentru ASU Poli după meciul cu Sebiș. Suspendare drastică dictată de...

SANCȚIUNI pentru ASU Poli după meciul cu Sebiș. Suspendare drastică dictată de FRF pentru un jucător timișorean

5
DISTRIBUIȚI

ASU Poli Sebis (50)

Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a dictat ieri sancțiuni după duelul cu scântei dintre ASU Poli și Național Sebiș. Timișorenii, lideri în C4, nu vor putea miza în următoarele trei partide pe mijlocașul Dinu Rebenciuc, eliminat în urma incidentului din repriza a doua a jocului și au de plătit o amendă separat.

De aceeași sancțiune se ”bucură” și mijlocașul arădenilor, Ionel Mihuța, care a lovit primul în faza petrecută după minutul 60 a întâlniriii de sâmbăta trecută.


Pe lângă faptul că cei doi vor sta pe bară trei etape, ei trebuie să scoată din buzunare și câte 1.500 de lei amendă, o sumă deloc de neglijat la acest nivel.

ASU Poli a fost și ea sancționată separat cu o amendă de 230 lei în baza art. 78/a din Regulamentul Disciplinar. Pentru că în meciul câștigat cu 3-1 alb-violeții au avut parte de nu mai puțin de cinci jucători cu avertisment: Burtic, Birău, M. Marin, Vucea și Bilia. În urma acestor decizii timișorenii nu se vor putea baza pe suspendații Marin, Vucea, Birău și Rebenciuc în meciul de la Alba Iulia cu Performanța Ighiu.

Suporterii implicați în viața clubului se temeau că ASU Politehnica va fi sancționată și pentru cele câteva petarde explodate în partea de teren fără tribună. Un spectator a aruncat de capul său materiale pirotehnice de-a lungul meciului, în mod stupid acestea pot afecta pista de atletism a arenei ”Știința”.

ASU Poli joacă în runda următoare, sâmbătă, de la ora 15.00, pe terenul Performanței Ighiu.

5 COMENTARII

  1. Spectatorul a aruncat de capul lui ?
    1. Spectatorii lui asu au cap ?
    2. Acest spectator facea parte din grupul drogatilor ?
    3. Ceilalti drogati au fost usa de biserica la acest meci ?
    4. Cind ve-ti inceta sa va considerati ” cea mai curata echipa ” din univers ?

    • Cand vei inceta sa critici lumea ?
      Cand vei inceta sa iti arati invidia pe internet ?
      Cand vei invata sa respecti ?

Dă-i un răspuns lui Andrei Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.