Cum a fost alungat Beniamin Lup, omul liberalilor specializat în proteste, de...

Cum a fost alungat Beniamin Lup, omul liberalilor specializat în proteste, de tinerii din Piaţa Operei. Vezi tactica aplicată de revoluţionarul Căldăraru VIDEO

18
DISTRIBUIȚI
protest-colectiv29
Liberalul Lucian Căldăraru cerând să se lupte cu clasa politică până la capăt

Debutul manifestaţiei de aseară, din Piaţa Operei din Timişoara, în memoria celor morţi în clubul Colectiv şi împotriva corupţiei a coincis cu apariţia mai multor liberali care au încercat să coordoneze mesajele din piaţă. Revoluționarul Lucian Căldăraru, membru PNL, a venit cu pancarta despre Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, cu care apare la toate mitingurile, şi s-a băgat printre studenţii care aveau mesaje de susţinere a celor din clubul Colectiv. Pentru câteva minute a fost lângă el şi consilierul local PNL, fost PP-DD, Petrică Folică.

Căldăraru a început să strige că nu se mai poate cu hoţii din politică, că trebuie mers până la capăt şi să scandeze „Jos parlamentul” şi „Alegeri anticipate”, având în spatele său vreo zece tineri pe post de galerie. În apropierea sa mai erau grupaţi şi alţi protestatari de serviciu din perioada demonstraţiilor anti-Ponta. Soţia lui Căldăraru, de asemenea membru PNL, era în apropiere având o pancartă pe care era scris „Making political prostitution is like fucking democracy”. Studenţii au plecat de lângă Căldăraru, susţinând că „nu stăm lângă ăştia care vor să deturneze acţiunea cu chestiile lor politice”. Atunci când toată lumea scanda „Jos Robu”, vocalul Căldăraru a tăcut. A dispărut din peisaj la scurt timp.

beniamin lup 111
Beniamin Lup cu colegul său de la protestele din vară, înainte de începerea mitingului

Cu un tricolor în jurul gâtului, Beniamin Lup, cunoscut ca organizator al mitingurilor liberale în care Victor Ponta a fost acuzat că a lăsat străinii să construiască fabrici în România, a venit cu un plan mai elaborat.


Sub pretextul că două tinere au compus o melodie pentru morţii din Colectiv, în piaţă a fost adusă o boxă, legată la bateria unei maşini, iar Beniamin Lup a luat cuvântul de la microfon. Când le-a cerut tinerilor „aprindeţi lumânrile pe care vi le-am dat şi să îngenunchem pentru a spune o rugăciune”, aceştia au început să cânte „Deşteaptă-te române”, apoi să-i strige „Cine eşti?”.

Încercările lui Lup i-au iritat pe demonstranţi, câţiva dintre ei ducându-se spre maşina parcată în faţa Operei şi cerându-i „Nu sta aici. Stai degeaba. Du-te acasă”. Tinerele care-l însoţeau au susţinut că ele au vrut să aducă un omagiu victimelor şi că Beniamin Lup „a sponsorizat cu o boxă. Dumnezeu e martor. Ne-a păcălit”. Neînduplecat, unul dintre tineri i-a cerut „afara. Ia maşina şi cară-te. Corupţia ucide. Eşti politic, eşti corupt. Nu vă mai suportă pământul. (…) Doctorand la Universitatea de Vest eşti? „Serios? Dar pozele în care eşti după gât cu toţi politicienii din PNL? Să vedem cum apare după gât cu primarul…Mânjeşti tricolorul ăla. Să-ţi fie ruşine”.

Cu o voce pierită, Beniamin Lup a susţinut „pot să afirm că nu sunt cu niciun partid politic”. Unul dintre demonstranţi i-a tăiat-o scurt „si eu pot să nu te cred. Doctorand la Universitate de Vest pe teme de migraţie care afirmi că imigranţii sunt toţi terorişti. Rasistule! Du-te , bă, de aici. Vă pierdeţi bateria de la camere pe un gunoi. Minţi. Am cerut părerea oficială a Universităţii de Vest despre asta (articolul despre migranţi, n.a.)”.  Beniamin Lup a rămas fără replică când pe un telefon mobil demonstranţii i-au arătat contul de Facebook pe care scria „Beniamin Lup politician”. La câteva minute, acesta şi cele două tinere au plecat din Piaţa Operei, cei peste 4.000 de timişoreni continuând protestul.

18 COMENTARII

  1. Un cersetor de atentie. O lipitoare de lux in jurul oricarui eveniment. Un mincinos fustangiu si combinator. E contagios…feriti-va de el.

  2. Ce porcarie. A fost alungat un politic, potential corupt, dar de catre un grup de agitatori specializati. Un om indignat e indignat cap coada. Asta e calm la inceput, si el si cu prietenul lui, unguri si iubitori de imigranti si probabil de marxism cultural. Par genul de oameni care stau toata ziua pe internet, si ca sa faca asta, cineva trebuie sa ii finanteze. Atentie mare cu cine il inlocuiti pe Dracu, sa nu dati de taica-su !

    • Unguri + Iubitori de Imigranți = nu pușcă adunarea.

      Dar da, erau agitatori dinăia marca #unițisalam, neo-marxiști și Putiniști. Ăia ar trebui să primească primii bocancul în cur.

    • si marxisti culturali si nationalistii conservatori(tu) sunteti niste idioti… 2 fete ale aceleiasi monezi

    • „probabil”, „par genul de oameni..”. Asemenea presupuneri perspicace ne emotioneaza. E bine totusi ca nu ai zis „sigur” si „sunt genul de oameni”, ca atunci realizam ca faci propaganda. Asa nici macar propaganda nu faci, pur si simplu nu gandesti. Cu niciuna din variante nu te poti mandri, insa. Mai incearca, eventual tacand din gura (si din taste).

  3. Cine p**a mea e Beniamin asta? Bag seama ca e si asta un profitor de pe urma unor situatii…
    Pai e sau nu e in PNL? Sau e in Partidul pocaitilor? Bine ca i s-a aratat obrazul…

  4. Exact asa a monopolizat si protestele din noiembrie 2014 si a transformat dintr-un protest civic, apolitic intr-un discurs penibil anti PSD. Sa nu mai zic de faptul ca e pocait si de fiecare data cand pune mana pe un microfon face si propaganda de genu. Se infiltreaza peste tot si are un papagal si o putere de manipulare fantastica.

  5. Sunt convins ca marea majoritate a tinerilor si nu numai stiu ce vor , care sunt nemultumirile lor si intrevad solutii de rezolvare . Sa speram ca din acesta mare multime de demonstranti – protestatari sa apara si un Lider Meritocrat care sa stie si cum sa le transpuna in practica .

  6. Toti pocaitii sunt asa unde e de castigat ,hop si ei ( exp. Tutac,Lup,Iovescu,Maran),FRATILOR TREZITI-VA ,ASEMENEA OAMENI PROFITA DE BANII SI INCREDEREA NOASTRA !

  7. „Curvele” de care intrebati dumneavoastra stimate cetatan au vrut sa organizeze un moment frumos dedicat victimelor Colectiv. Informati-va inainte de a aduce acuzatii. Nu au nicio vina

    • Pe langa faptul ca este evident ca tu esti una dintre soliste, gandeste-te tu un pic asa cum vine asta: un moment frumos pentru victimele din Colectiv!!! Se intorc saracii morti in morminte, gandindu-se, daca exista aceasta posibilitate, ca cineva le poate scrie un cantec pop crestin sau formatia Taxi o balada. Pe cine alinau ele cu un moment frumos, ce e aici serbarea de Craciun din generala?
      Eu cred ca tu ai fost folosita pentru naivitatea ta.

  8. Era normal sa isi incerce norocul fripturistii. Ma bucur nespus ca timisorenii au avut destula minte si curaj sa haituiasca o pramatie ca asta. I se scurgeau balele sa faca el si alea doua tute momente frumoasa multimii. Eheeee ce ne-am mai desteptat. Mergeti acasa fripturistilor… si in drum spre palatele voastre mai luati niscaiva lacate. O sa aveti nevoie.

  9. Ala o fi un gunoi..nu stiu.
    Dar nu inteleg treaba asta cu:esti politician esti gunoi..nu mai suportam politicieni.
    Orice schimbare s.ar face…oricine ar conduce tara de maine..ala devine politician. E absurd sa spui nu mai vrem politicieni. O aberatie. Daca 10 tineri din piata vor sa coduca tara de maine..tre sa.si faca un partid…alegeri…devin la randul lor politicieni. Pui ‘meritocrati’ de maine, de poimaine snt politicieni.
    Asa ca tetminati cu aberatia asta: nu mai vrem/ nu.i mai suportam pe politicieni.

Dă-i un răspuns lui Horatiu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.