Un teribil accident petrecut sâmbătă după-amiaza a curmat două vieți. Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe DN 66, dinspre Haţeg spre Petoşani, într-o curbă la dreapta, pe raza localităţii Băniţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, după care a fost proiectat într-o autoutilitară condusă tot din sens opus.
„În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului care a derapat, precum şi pasagerul din dreapta, un alt tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroşani, au decedat.
De asemenea, autoutilitara s-a răsturnat pe partea carosabilă, traficul rutier fiind blocat pentru aproximativ o oră”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, citat de adevarul.ro. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.