Înregistrarea video care-l TRĂDEAZĂ pe Nicolae Robu în scandalul Mercedes-ului şi dovedeşte...

Înregistrarea video care-l TRĂDEAZĂ pe Nicolae Robu în scandalul Mercedes-ului şi dovedeşte că minte. Vezi cum Retim aplică Omerta după modelul administraţiei VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

robu conducand mercedes

Retim continuă să aplice tactica tăcerii în scandalul Mercedes-ului care a fost cumpărat de societatea comercială cu 74.0000 de euro şi dat să fie folosit gratuit de primarul Nicolae Robu, compania de salubritate plătind toate costurile de funcţionare ale limuzinei pe perioada exploatării.

În timpul investigaţiei legate de cumpărarea Mercedes-ului, în 13 ianuarie, am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la Retim. Directorul economic şi de marketing Gheorghe Para, care anterior a dat declaraţii PRESSALERT.ro, pe această temă, a refuzat spunând „nu dau declaraţii pe telefon, trimiteţi mail şi vă voi răspunde”. I-am trimis un mail cu următoarele întrebări 1. Având în vedere că fiecare acţionar a decis ce maşină trebuie cumpărată în conformitate cu decizia AGA, vă rugăm să ne comunicaţi cine a fost persoana care a transmis din partea acţionarului Consiliul Local Timişoara  marca maşinii şi îmbunătăţirile pe care trebuie să le aibă, precum şi data la care a fost transmisă cererea şi forma sub care s-a făcut 2.     Cum se explică faptul că Skoda Superb destinată acţionarului german a fost achiziţionată ulterior, la circa şase luni distanţă de cumpărarea Mercedesului 3. Vă rugăm să ne comunicaţi care sunt costurile achitate până acum de Retim pentru Mercedesul cedat CLT, de la semnarea contractului de comodat cu asigurarea şi întreţinerea maşinii.

După opt zile, în 21 ianuarie, pe mail, a venit un răspuns datat 14 ianuarie, în care, în loc de un punct de vedere, Retim a evitat orice fel de lămurire pe motiv că  întrebările noastre ar intra sub incidenţa legii privind accesul la informaţii de interes public, iar societatea nu se supune acestei legi, fiind doar 50% un acţionar de stat – Consiliul Local Timişoara.


Omerta  societăţii de salubritate vine în condiţiile în care au apărut informaţii conform cărora profitul pe care administraţia locală ar trebui să-l încaseze este diminuat printr-o serie de contracte dubioase cu firme ale acţionarului german din Retim. Tot tăcerea a adoptat-o la aceste întrebări şi consilierul liberal Vasile Vesa, reprezentantul Consiliului Local Timişoara în AGA de la Retim.

În timp ce Retim se afundă în tăcere, pe Facebook a reapărut un video postat în 20 decembrie 2014 în care Nicolae Robu conduce vechiul Volkswagen Passat al Primăriei Timişoara şi îi spune nemulţumit şoferului său ” maşina asta trebuie schimbată, domnu Vasile. La ce maşină avem, nu se duc oglinzile singure”. Întrebat ce maşină şi-ar dori, Robu răspunde zâmbind „un Mercedes de exemplu. Eu am Renault Laguna, second hand, din 2001..”. Era la câteva zile după ce consiliul local a aprobat  să primească cu titlu gratuit o maşină de la Retim. Culmea este că nici în hotărâre, nici în decizia AGA de la Retim nu se spunea că este un Mercedes. Exista însă deja, încă din 29 octombrie 2014, factura emisă de către dealer-ul de la care s-a cumpărat Mercedes-ul cu toate opţionalele dorite de client. Limuzina a fost livrată în luna ianuarie 2015. Înregistrarea video contrazice declaraţiile din 2016 ale lui Nicolae Robu care a susţinut că habar nu avea ce maşină va primi şi că nu ştia ce s-a decis în legătură cu Mercedes-ul. Vezi video integral aici.

2 COMENTARII

    • gigi(ca)… pute a disperarea cu care vrei să îţi ridici rochiţa mov ca să îţi sară inelul? La asta te referi, nu-i aşa? 😉

Dă-i un răspuns lui gigi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.