Comloşu Mare, localitate aflată în plină pustă bănăţeană, la doar câţiva kilometri de Serbia, a fost, în secolul al XIX-lea, una dintre cele mai prospere localităţi din întreaga provincie. Menţionată încă din Evul Mediu, când a fost proprietate nobiliară, aşezarea a fost pustiită de turci iar la începutul secolului al XVIII-lea sunt menţionaţi aici câţiva păstori sârbi.
Han şi staţie de poştalion
Actuala aşezare a fost întemeiată în 1743 de olteni veniţi din Craiova, Livezi, Slatina şi Polovragi iar în 1781 domeniul a fost cumpărat de familia de macedoromâni Nacu, împreună cu pământurile de la Sânnicolau Mare. Noii proprietari au adus aici mai mulţi colonişti din Sfântul Imperiu Roman de Limbă Germană iar în secolul al XIX-lea comuna devenise una din cele mai importante localităţi din această zonă a Banatului, căci pe aici trecea poştalionul Timişoara-Viena, care oprea în faţa vechiului han păstrat până astăzi, de unde lua sau lăsa călătorii. La începutul secolului trecut, mulţi comloşeni au emigrat în America, după moda vremii, s-au întors acasă înstăriţi şi au cumpărat pământ. În 1770 a fost întemeiat satul Comloşu Mic cu colonişti germani şi francezi din Lotharingia. Cum drumul spre vest trecea printr-o zonă mlăştinoasă iar poştalioanele erau adesea atacate de cete de haiduci, contesa Nacu a întemeiat în 1824 o aşezare care iniţial a purtat numele ei, Constanţa. Astăzi satul se numeşte Lunga, deoarece casele au fost construite de-a lungul drumului, pe o distanţă de câţiva kilometri, iar localitatea aflată imediat după frontieră a primit numele de Nakovo.
Jurnalul lui Eckert
Aşezarea a avut o viaţă prosperă, o remarcabilă viaţă culturală şi a dat Banatului mulţi oameni de seamă. Interesantă este şi descrierea unui cărturar german care a ajuns pe aceste meleaguri. Franz Xaver Eckert, renumit profesor la Freiburg, a ajuns în 1857 la Comloş, pentru a-şi vizita un frate care se stabilise în comuna bănăţeană, ajungând un măcelar vestit. De la el s-au păstrat câteva însemnări intitulate „Călătoria mea în Ungaria în 1857”. Voiajul lui Eckert, început la Offenburg, a fost făcut cu trenul, vaporul pe Dunăre, diligenţa sau căruţa şi a durat aproape o lună, timp în care a străbătut mai multe localităţi germane, Viena, Budapesta, Szeged, Kikinda şi, în sfârşit Comloş, despre care a scris în jurnal. După ce a descris numeroasele locuri care l-au încântat, Szegedul i s-a părut „capătul lumii, fiindcă aici se termină linia ferată şi doar un poştalion în direcţia Kikinda şi Comloş primeşte un pasager”. Ajuns în comuna în care se stabilise fratele său, eruditul venit de pe meleagurile germane a remarcat şcolile, biserica românească „frumoasă şi bogată ce ar împodobi orice orăşel de la noi” şi a cărei vizitare l-a impresionat în mod deosebit, şi cea catolică, la vremea respectivă mult mai sărăcăcioasă decât cea a românilor, castelul nobiliar al contelui Nacu, cu parcul care-l înconjura, uriaşul hambar al contelui, „clădirea cea mai mare, cu trei etaje”, poşta, baia, şi a fost impresionat de intelectualii care vorbeau mai multe limbi.
O nuntă ţigănească
El a lăsat şi o descriere a aşezării, „un târg regulat construit, cu străzi largi şi drepte. Casele sunt aproape toate cu un singur etaj, spoite în alb şi acoperite cu tulei de porumb. În toată câmpia nesfârşită nu se găseşte o piatră, de aceea casele sunt construite din pământ bătut, în formă crudă”. Vizitatorul a remarcat şi alcătuirea multietnică a comunei, constatând că localitatea are o populaţie preponderent românească. Eckert a fost de faţă şi la o cununie ţigănească oficiată la biserica catolică în patru limbi – germană, latină, română şi maghiară. El povesteşte că înainte de oficiere dispăruse verigheta şi a bănuit că „şi în acest lăcaş sfânt şi la această ceremonie solemnă a intervenit talentul hoţesc al ţiganilor. Dar am făcut o nedreptate oamenilor buni, după îndelungi căutări verigheta destinului a fost în sfârşit găsită, se rostogolise sub o carte bisericească”. A fost mirat şi de „marea mustaţă a ceauşului bisericii” mustaţă purtată de altfel de cei mai mulţi în Ungaria dar inexistentă în Germania din cauza unor ordonanţe ministeriale care obligau bărbaţii să fie bărbieriţi.
Vechi clădiri şi biserici din Comloş
Multe din vechile clădiri, adevărate bijuterii, se păstrează şi astăzi în Comloş.
Vechiul hambar a fost transformat, încă din anii interbelici, în şcoală şi acestuia i-a fost adăugată o aripă nouă, respectându-se însă stilul arhitectonic iniţial. Se păstrează şi vechea clădire a hanului din secolul al XVIII-lea, unde era staţia de poştalion, astăzi cămin cultural, dar asupra ei s-au făcut intervenţii nefericite, deşi se află pe lista monumentelor arhitectorice. Biserica ortodoxă, admirată de cărturarul venit din Germania, a fost construită în 1796 iar lângă amvonul acesteia, din naos până sub altar, se află cripta familiei Nacu. Actuala biserică romano-catolică a fost construită după vizita lui Eckert, în 1868, iar în 1896 s-a ridicat biserica greco-catolică, în acelaşi parc cu cea ortodoxă. O altă clădire veche este moara mare cilindrică a lui Adolf Birtler iar în spatele acesteia a fost construită casa morarului, acum dispensar, un palat în miniatură încă bine păstrat. La Comloş se află şi casa lui Iulian Grozescu iar în centru, pe strada principală, într-o casă impunătoare cu faţada decorată cu simboluri francmasonice, construită pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a trăit o vreme, în anii interbelici, Ion Ureche, o speranţă a literaturii române. Plecat la Paris pentru a-şi susţine doctoratul, nu a mai revenit în ţară după instaurarea regimului comunist. Cea mai frumoasă clădire din Comloş, cu o istorie pe măsură, a fost însă cea cunoscută sub numele de conacul San Marco, ridicat de familia contelui Nacu.
Surse foto – mobiliytrip.ro, totoknet.de, tripmondo.com, ro.db-city.com, panoramio.com, comlosumare.ro, banaterra.eu, bru.ro
