Așa cum era de așteptat CNSL (Comisia Națională pentru Soluționarea Litigiilor) din cadrul FRF a amânat luarea unei decizii în cazul jucătorilor care și-au cerut drepturile financiare de la ACS Poli. Situația devine însă tot mai îngrijorătoare pentru timișoreni în condițiile în care numărul celor care s-au îndreptat oficial împotriva clubului a ajuns la patru. După Alex Lazăr, plecat în ianuarie, și Alex Popovici, încă doi ”exilați” la echipa a doua, Cristian Boldea și Adrian Poparadu, s-au înscris pe lista celor care își cer drepturile bănești.
Situația a devenit complicată, chiar disperată, pentru unii dintre jucătorii care au de primit și salariile pe patru luni de zile. Unul dintre vechii componenți ne spunea săptămâna trecută că e foarte dificil să reziste în condițiile actuale. Primii înregistrați la comisiile FRF au fost Alexandru Popovici și Alexandru Lazăr, cel din urmă a plecat între timp, dar clubul îi datora și lui banii pe patru luni. Cei doi au primit inițial termen la CNSL pentru 24 februarie și consideră că soluția e simplă și așteptau un răspuns în favoarea lor.
Dar a devenit deja regulă ca cei de la comisii să amâne astfel de cazuri. Data de 2 martie în cazul lor.
Astăzi au fost publicate pe lpf.ro hotărârile CNSL de ieri iar lista jucătorilor care își cer drepturile financiare a crescut la patru! Cristian Nicu Boldea și Adrian Poparadu, aflați în situații similare cu Popovici, au primit însă termene de judecată mai îndepărtate pentru că s-au îndreptat și mai târziu spre FRF. Cazurile lor vor primi un răspuns pe 9 martie, dar cel mai probabil atunci se va anunța o nouă amânare.
Chiar și când se va lua o decizie finală la CNSL, probabil în defavoarea clubului, managerul sportiv Daniel Stanciu a anunțat că ACS Poli are și dreptul la recurs. Prin urmare spețele se pot prelungi bine în perioada play out-ului astfel că pericolul depunctării pentru restanțe e departe.
Lazăr Alexandru vs. ACS Poli Timișoara – Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare – Termen 02.03.2016.
Popovici Alexandru vs. ACS Poli Timișoara – Pretenții financiare – Termen 02.03.2016.
Boldea Nicu vs. ACS Poli Timișoara – Pretenții financiare – Termen 09.03.2016.
Poparadu Adrian vs. ACS Poli Timișoara – Pretenții financiare – Termen 09.03.2016.