A început nebunia dinainte de înscrierile în clasa pregătitoare. La Timișoara au...

A început nebunia dinainte de înscrierile în clasa pregătitoare. La Timișoara au explodat solicitările pentru viza de flotant

0
DISTRIBUIȚI

clasa-pregatitoare

Agitație mare în rândul părinților din Timișoara, în această perioadă. Asta pentru că peste doar zece zile se va da startul înscrierilor în clasa pregătitoare. Părinții care doresc să-și înscrie copilul la clasa zero la una din școlile de elită din oraș, dar nu locuiesc în apropierea unității de învățământ, au apelat la șmecheria vizei de flotant, la fel ca-n anii precedenți.

Potrivit reprezentanților Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, numărul solicitărilor pentru viza de flotant a explodat, în ultimele două luni. „În luna ianuarie am avut 442 de solicitări pentru viza de flotant, iar în februarie, până la această dată, sunt deja 455 de cereri”, ne-a spus Constanța Țecu, directorul executiv al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara.

Cei care nu au cunoștințe sau prieteni în zona de circumscripție a școlii sunt dispuși să plătească sute de lei timișorenilor care doresc să-i ia în spațiu.


„Caut flotant, zona strada Mureș (Piața Doina) pentru înscriere copil la Școala Nr. 2”, scrie o timișoreancă pe un site de anunțuri, care este dispusă să plătească celui care o ia în spațiu 300 de lei. O altă mamă vrea să-și înscrie copilul în clasa pregătitoare la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, dar nu are domiciliul în circumscripție, astfel că este dispusă să plătească celui care o va ajuta cu viza de flotant.

Inspectoratul Școlar Timiș a propus pentru anul școlar următor 270 de clase pregătitoare în școlile din județ, în care pot fi înscriși 5.698 de copii. Înscrierile în clasa zero se desfășoară în perioada 29 februarie – 18 martie. Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, spune că şase şcoli din Timişoara se află în topul celor mai „vânate” unităţi de învăţământ de către părinţii care-şi înscriu copiii în clasa zero. Este vorba de Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Şcoala Nr. 16 de pe Calea Lugojului, Şcoala Nr. 7 din Calea Lipovei şi Şcoala Nr. 30 din Zona Soarelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.