Seară de rock acustic şi electric cu clujenii de la Luna Amară...

Seară de rock acustic şi electric cu clujenii de la Luna Amară la Timişoara VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

lunaamara

Melomanii timişoreni sunt aşteptaţi sâmbătă 27 februarie la un eveniment deosebit, care îi va aduce în oraşul nostru pe băieţii clujeni care alcătuiesc formaţia Luna Amară, care de această dată au pregătit un concert dublu. Cândva, demult, prin 2003, 2004, ne-am gândit să facem nişte concerte în memoria lui Kurt Cobain, solistul Nirvana, o trupă care reprezenta pentru noi o influenţă, nu atât stilistică dar ca atitudine faţă de establishment şi “industria muzicală”. Gândindu-ne la concertul Nirvana din seria MTV Unplugged, am hotărât să abordăm acele piese; de acolo, prin extensie, a apărut ideea de a interpreta şi piese Luna Amară în manieră acustică/semi-acustică.


În timp, ideea s-a dezvoltat şi aşa s-a născut albumul “Don’t Let Your Dreams Fall Asleep”, o altă faţă a Lunii Amare, mai reflexivă, mai melancolică…mai iertătoare, poate. Şi “electricul” şi “acusticul” sunt la fel de amare, dar electricul te scoate din tine, în timp ce acusticul te coboară-n tăceri…. Concertul va avea două reprize: prima acustică şi a doua – electrică, iar pauza dintre ele va fi de 15 minute“, spun membrii trupei.
În luna octombrie a anului trecut, Luna Amară a susţinut un concert în oraşul nostru care a fost inclus în turneul naţional prilejuit de 15 ani de existenţă a trupei. Formaţia alcătuită din Mihnea Blidariu, Nick Făgădar, Răzvan Ristea, Sorin Moraru şi Șerban Onțanu-Crăciun a susţinut numeroase concerte în oraşul nostru de-a lungul anilor şi are parte de o bază de fani cât se poate de solidă. Biletele pentru concertul care va avea loc sâmbătă 27 februarie de la ora 22 la clubul Daos costă 30 lei. Muzicienii clujeni vor susţine astăzi, vineri, 26 februarie, un concert în clubul arădean Nerv, biletele pentru acest spectacol fiind 20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.