EXCLUSIV Deputatul PNL Alin Popoviciu și fratele său, bază sportivă ilegală sub...

EXCLUSIV Deputatul PNL Alin Popoviciu și fratele său, bază sportivă ilegală sub liniile de înaltă tensiune. Vezi cum a fost sfidată legea ani de zile VIDEO şi FOTO

8
DISTRIBUIȚI
baza sportiva ilegala dumbravita
Cablurile de înaltă tensiune trec peste baza sportivă ridicată fără autorizaţie în Dumbrăviţa

O bază sportivă cu mai multe terenuri de tenis și fotbal a fost construită ilegal sub liniile de înaltă tensiune în localitatea Dumbrăvița, de lângă Timișoara, declarată cea mai bogată comună din România, după o operaţiune în care au fost implicaţi deputatul PNL Alin Popoviciu și fratele său, Alexandru. Totul a durat mai mulți ani de zile și a stat de la un capăt la altul sub semnul ilegalităților cu iz penal.

Deputatul Alin Popoviciu şi operaţiunea parcul

În 26 iulie 2010, Alin Popoviciu, partenerul său de afaceri de atunci, Horațiu Moruț, și soțiile acestora au cumpărat 610 metri pătrați de teren la capătul străzii Berlin din Dumbrăvița, stradă pe care aceştia şi locuiau. Terenul era traversat de liniile de înaltă tensiune și pentru el s-au plătit 42.500 lei plus TVA. Conform legislației în vigoare, este interzisă ridicarea de construcții sub liniile de înaltă tensiune, acestea trebuind să fie amplasate, pentru liniile de 110 KV, la 24 de metri față de axul liniei de înaltă tensiune, această zonă constituind zonă de protecție și siguranță.

Un an mai târziu, în 28 noiembrie 2011, Primăria Dumbrăvița eliberează, la solicitarea celor patru proprietari, pentru terenul respectiv o autorizație de construcție pentru amenajarea unui parc și construirea unei pompe de apă. Conform documentelor, majoritatea spațiilor urma să fie ocupat de un loc de joacă, iar valoarea investiției a fost anunțată ca fiind de 125.884,20 lei. Cu autorizația emisă pentru construcția parcului pe terenul respectiv se amenajează, însă, un teren de tenis, pe deasupra căruia trec liniile de înaltă tensiune.

Cu toate acestea, doi ani mai târziu, în 2 aprilie 2013, Primăria Dumbrăvița a emis certificatul de atestare cu numărul 3594 prin care se confirmă faptul că pe terenul respectiv s-a construit, conform autorizației, un parc și un foraj pentru o pompă de apă. Această situație ireală este consemnată, în baza acestui document semnat de angajații primăriei și a demersurilor făcute de Alin Popoviciu, și în cartea funciară.

Comodatul pentru continuarea afacerii

Ulterior, în 20 martie 2012, cei patru proprietari încheie un contract prin care terenul este dat în comodat, pe perioadă nedeterminată, în folosință firmei Tenis Club Dumbrăvița SRL, reprezentată de fratele deputatului, Alexandru Popoviciu, antrenor de tenis, căruia toată lumea îi spune Răzvan. Conform documentului, firma se obliga „să asigure liniştita folosinţă a spaţiului ce face obiectul contractului, pe toată durata sa”.

Pe terenul respectiv apare și un bar pentru cei care vin la terenul de tenis. Încet, încet, fără a exista vreo autorizație de la primărie, sub liniile de înaltă tensiune s-au mai construit alte două terenuri de tenis, pe parcelele din apropiere, toate înconjurate de garduri înalte. Ultima apariție în structura bazei sportive ilegală a fost un teren de fotbal. Anul acesta, cu puţin timp înainte de Paşte terenul de fotbal sintetic a fost acoperit, balonul ajungând sub cablurile de înaltă tensiune. Vecinii sunt obligaţi să suporte toată hărmălaia făcută de cei care vin să joace fotbal şi să folosească baza sportivă ilegală.

baza sportiva ilegala alin popoviciu
„Parcul” pentru care Alin Popoviciu a cerut autorizaţie şi restul construcţiilor ilegale construite de firma fratelui său

Primăria Dumbrăviţa, lovită de orbire, Popoviciu de amnezie

Cu toate acestea, până acum, nimeni de la Primăria Dumbrăviţa, condusă din 2012 de pesedistul Victor Malac nu l-a deranjat pe fratele deputatului Alin Popoviciu. Când l-am întrebat despre baza sportivă de pe strada Berlin, primarul Victor Malac a susţinut că „a fost dată o autorizaţie de construcţie de către fostul primar pentru un foraj şi parc.


Este un spaţiu de joacă, se spune în documentaţia depusă, dar nu consider că s-a aprobat teren de tenis. Din câte ştiu eu nu există autorizaţie pentru terenul de fotbal. Vom face verificările necesare şi dacă s-a construit fără autorizaţie vom respecta legea – demolare şi intrare în legalitate”. Arhitectul Luminiţa Nistor de la Primăria Dumbrăviţa a explicat că nu trebuia autorizaţie pentru clădirea care adăposteşte barul pentru că este…construcţie provizorie, fără fundaţie.

Când l-am întrebat prima oară „operaţiunea parcul”, deputatul Alin Popoviciu a negat orice implicare în obţinerea autorizaţiei „Eu nu am cerut niciodată de la priqmărie aşa ceva (autorizaţie de construcţie, n.a.). Dacă a cerut altcineva poate. Dacă tu îmi arăţi mie vreo semnătură de a mea sau vreo cerere a mea nu o să găseşti niciodată. Habar nu am”. Când i-au fost invocate documentele existente, Popoviciu a început să-şi mai amintească şi să recunoască, indirect, că s-a minţit de la început când s-a cerut autorizaţia de construcţie pentru parc: „acolo a fost un teren plin de bălării. Nu era nimic. Şi am vrut să facem ceva pe el, dar am renunţat. După l-am dat în comodat, aşa este. Mai departe nu ştiu. Nu a fost niciodată înregistrat ca parc că nimeni nu cerut parc acolo. Nu ştiu să fi cerut parc. Dacă am cerut, am cerut teren de sport. Noi am vrut să facem un teren de sport acolo. Dar nu l-am făcut eu. Eu nu m-am mai ocupat”. Fratele său, Alexandru Popoviciu, a negat pentru PRESSALERT.ro declaraţia făcută de primarul din Dumbrăviţa „nu e adevărat. Am autorizaţie pentru bază sportivă. Sigur că da. Am depus pentru autorizaţie (în cazul balonului care acoperă terenul de fotbal, n.a.). E OK”.

Fraţii Popoviciu sunt contrazişi însă de coproprietarul terenului , Horaţiu Moruţ care a fost categoric. „Niciodată nu a fost acolo parc. Tot timpul au fost terenuri de sport şi barul respectiv. Ştiu că sunt fără autorizaţie. Am făcut idioata greşeală că am semnat comodatul acela şi acum îmi scot ochii cu asta. Eu la primărie să mă duc, personal, să fac o cerere de autorizaţie nu m-am dus. Sincer n-am solicitat nimic. Poate mi-au adus documente să semnez. Nu îmi mai amintesc că ai trecut nişte ani. Sunt în ceartă cu persoanele respective ( fraţii Popoviciu, n.a.). Nu pot să mă despart de ei. Le-am făcut o adresă să mă despăgubească sau să-i despăgubesc. Mi-au spus că terenul nu are valoare. Eu nu am mai intrat pe parcela mea cred că din 2012. Probabil că va trebui să ajung în instanţă”, a declarat Moruţ pentru PRESSALERT.ro.

8 COMENTARII

  1. Bota ai luat taxa de la Grindeanu sa arunci cu noroi? Acolo este o afacere cinstita si sportiva. Acum in campanie se trezesc unii sa murdareasca. Acolo facem sport . Primaria ( PSD) este cea care este corupta si permite sa se construiasca fara acte. Acolo este buba. Popoviciu nu are nimic cu baza sportiva. Morut este un nenorocit , infractor si pe deasupra si un turnator.

  2. cand vad stiri cu alin popoviciu sunt numai magarii,tampenii! voi ziaristii il iubiti ca aveti ce scrie,dar noi oamenii nu….iar el se mai viseaza presedinte de consiliu judetean…afara din tara cu bufonul asta

  3. bai infectule, ar trebui tu singur sa iti dai pedeapsa la cate ilegalitati ai comis! vad ca ti-ai educat si fratele in sensul asta..la parnaie cu tine,nu mai visa functii si caini cu covrigi in coada

  4. Nu Domnilor, primaria trebuie obligatoriu sa verifice si in cel mai scurt timp sa ia masuri. Structurile statului trebuie sa gaseasca complicii.

  5. Un jegos de om. Interesant este sa vedem cine il tine in spate. Nu ai cum sa faci ce vrei in tot judetul asta si sa nu te intrebe nimeni nimic….doar dac cei care ar trebui sa intrebe se fac ca nu vad…sau li se spune sa nu vada ceea ce este evident.

Dă-i un răspuns lui teodor Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.