Săptămâna voturilor dubioase

Săptămâna voturilor dubioase

1
DISTRIBUIȚI

vali silaghi 09

Și-au găsit și britanicii ăștia să-și voteze ieșirea din Uniunea Europeană și să deturneze atenția generală chiar în săptămâna în care parlamentarii români și-au votat o nouă favoare.

Farage, Johnson și ceilalți susținători ai BrExit-ului au obținut victoria și parcă nu prea știu ce să facă cu ea, spre deosebire de ai noștri aleși, care nu au ezitat nicio secundă. Au votat cu 306 pentru și o singură abținere dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare până în anul 2013, mulți având procese pe rol din acest motiv, alții fiind chiar și condamnați.

Nu e nici prima nici ultima oară când ai noștri ca brazii votează cu toate mâinile pentru propriul interes.


O fi fain să faci legile doar ca să-ți fie ție mai bine? O fi, că văd că o fac constant.

Și cu pensiile speciale ați rezolvat, dar de ce să vă opriți aici? Poate vă votați niște avioane private pentru deplasările în teritoriu. Sau niște insule la fel de private într-o zonă tropicală la alegere. Și, într-un final apoteotic, poate vă votați și nemurirea, că zei sunteți, nu?

Nu-i de mirare că britanicii vor să iasă din uniune. Cum să rămâi în concubinaj cu niște panarame ca noi?

1 COMENTARIU

  1. PressAlert.ro-istul Vali Silaghi se considera „panarama” care a trait in „concubinaj” cu britanicii inainte de BrExit, drept urmare, in conceptia dumnealui, toti cetatenii Romaniei musai sa fie „panarame”. 🙂 Cam asta a inteles dumnealui, pe scurt, din BrExit!!!!!

Dă-i un răspuns lui Monica Harmanescu,Timisoara Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.