Discuțiile cu posibilul investitor la ACS Poli decurg în același ritm cu...

Discuțiile cu posibilul investitor la ACS Poli decurg în același ritm cu soluționarea cazului Rapid. Ce a anunțat Nicolae Robu despre negocierile cu Viorel Tudose

0
DISTRIBUIȚI
646x404
Viorel Tudose, posibil finanțator la ACS Poli. Foto: adevarul.ro

Pe lângă faptul că încă nu a aflat eșalonul în care va evolua, ACS Poli are parte în continuare de incertitudine și la nivelul conducerii. Omul de afaceri Viorel Tudose a purtat ieri la Timișoara o nouă rundă de discuții despre ce ar presupune preluarea echipei de fotbal susținută de autorități. Primarul Nicolae Robu a anunțat că discuțiile vor continua miercuri după amiază, chiar într-un moment în care se va cunoaște probabil decizia Comisie de Disciplină a FRF în cazul Rapid.

După un timp în care nu s-au mai auzit detalii despre posibilul finanțator al lui ACS Poli, ieri seară au apărut noi informații. Unele dintre ele chiar de la edilul-șef al orașului de pe Bega. ”Patronul SC Getica 95 SRL, dl Viorel Tudose, a fost (și) astăzi (n.r.


ieri) la Timișoara, pt o nouă rundă de discuții în vederea găsirii celei mai bune formule de implicare în finanțarea echipei ACS Poli. Vă asigur de totala mea deschidere spre orice formulă 100% legală și de interes echitabil pt ambele părți: Poli / Municipiul Timișoara / Județul Timiș / Privincia Banat, respectiv SC Getica 95 SRL. Discuțiile vor continua între juriștii celor două părți, miercuri, 27.07.2016, după amiaza”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.

Coincidență sau nu, discuțiile se reiau mâine, după ce ieri s-a decis amânarea pe miercuri a unei decizii a Comisiei de Disciplină FRF în legătură cu Rapidul (care oricum nu va fi finală). Interesant e că atât Viorel Tudose, cât și Nicolae Robu și-au redeclarat opțiunile. Primul ar dori un proiect în Liga a II-a. ”O zic foarte clar, pentru a avea timpul să construim. Edi Iordănescu este alegerea mea. Este unul dintre cei mai buni antrenori din Romania”, a declarat Tudose pentru Pro TV. Conform aceleiași surse el ar dori să investească 3 milioane de euro pe an, fără a fi interesat de finanțarea de la bugetul local. Nicolae Robu, în schimb, după cum se știe, își dorește ca echipa să profite de colapsul giuleștenilor și să rămână în prima ligă. Astfel, nu ar fi exclusă o autofinanțare a clubului.

În urmă cu 11 zile Nicolae Robu oferea detalii în legătură cu ce ar presupune venirea omului de afaceri iar din acestea se înțelegea că practic autoritățile ar pierde controlul clubului în favoarea lui Viorel Tudose.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.