Pesedistul Florin Bîrsășteanu, fost candidat la Primăria Timișoara, acuzat de incompatibilitate. Vezi...

Pesedistul Florin Bîrsășteanu, fost candidat la Primăria Timișoara, acuzat de incompatibilitate. Vezi despre ce perioadă este vorba și ce funcții a deținut

1
DISTRIBUIȚI

florin birsasteanu vot alegeri (7)Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Florică Bîrsășteanu, în calitatea sa de deputat în Parlamentul României.

Incompatibilitatea se referă la perioada în care acesta a fost consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Timișoara și director medical/manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, respectiv octombrie 2012 – iunie 2014.

„Bîrsășteanu Florică s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan mai multe funcții și calități, contrar prevederilor legale, astfel: în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014 a deținut simultan atât funcția de director medical interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul S.C.


Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L.; în perioada 30 aprilie  – 17 iunie 2014 a deținut simultan atât funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cât și funcția de administrator în cadrul  S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L.; în perioada exercitării mandatului său de consilier local, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. V. Babeș (instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara) a încheiat Contractul de furnizare de servicii medicale  cu S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Birsasteanu S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de administrator la data încheierii contractului). În baza acestui contract, S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsășteanu S.R.L. a obținut venituri în cuantum de 86.305 lei”, transmit oficialii Agenției naționale pentru Integritate.

Aceștia mai spun că Bîrsășteanu a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă.

El a deținut funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara în perioada 15 ianuarie 2013 – 26 iunie 2014, funcția de director medical în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014, respectiv funcția  de manager interimar, în perioada 30 aprilie  – 17 iunie 2014, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.

Până la ora publicării acestui articol, social-democratul Florică Bîrsășteanu nu a putut fi contactat.

1 COMENTARIU

  1. Vin alegerile interne la PSD Timisoara. Cred ca se vrea ca dr.Birsasteanu sa nu fie ales presedinte. Cine trage sforile ? Cine-l sapa din interior ? Vom vedea la alegeri cine doreste scaunul de presedinte.

Dă-i un răspuns lui V.V.D.Toth Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.