
Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara este cea mai bună școală din județul Timiș. O demonstrează rezultatele excepționale obținute de absolvenții clasei a XII-a care au susținut examenul de Bacalaureat în acest an. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș anunță că, după afișarea rezultatelor finale după contestații, Liceul „Moisil” este singurul din județ în care toți candidații au promovat „examenul maturității”. La polul opus se află patru licee din județul Tdimiș în care niciun candidat care a susținut BAC-ul în acest an nu a reușit să ia o notă de trecere.
51 de candidați au promovat BAC-ul după ce au cerut recorectarea lucrărilor
În total, 1.130 de liceeni din Timiș au fost nemulțumiți de rezultatele obținute la „examenul maturității” și au depus contestație, însă 741 din note au rămas neschimbate.
De asemenea, 118 candidați s-au ales cu note mai mici după ce lucrările le-au fost recorectate, iar 271 de absolvenți de liceu au primit note mai mari. Astfel, după rezolvarea contestațiilor, promovabilitatea în județul Timiș a crescut cu 1,28%, la 64,53%, 51 de candidați fiind declarați admiși după ce lucrările le-au fost verificate pentru a doua oară.
În ceea ce privește topul liceelor din județul Timiș, după afișarea rezultatelor la BAC, Liceul „Grigore Moisil” este urmat de Colegiul Național Bănățean – 98,86%, Colegiul Național „C.D. Loga” – 98,59%, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” – 92%, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” – 91,67%, Liceul Teoretic „William Shakespeare” – 91,38% și Liceul Teologic Baptist – 90,91%.
Cele patru licee din Timiș cu promovabilitate 0 la examenul de Bacalaureat din acest an sunt: Liceul Tehnologic Agricol Orțișoara, Liceul Tehnologic „Cristofor Nako” din Sânnicolau Mare, Liceul Tehnologic Transporturi Auto și Liceul Teoretic „Socrates” din Timișoara, care este unul particular.