Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș are un director interimar nou

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș are un director interimar nou

1
DISTRIBUIȚI

cjas-timis

Director interimar nou la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. Din data de 10 august, șef al CJAS Timiș este Carmen Stoica, consilier superior, angajată din anul 2013 în cadrul instituției.


Carmen Stoica va conduce CJAS Timiș până la organizarea unui nou concurs de ocupare a funcției de director executiv.

Vă reamintim că, până în luna august, interimatul a fost asigurat de Lavinia Fedoraș, care s-a întors pe postul de director economic, pentru care a dat concurs și l-a promovat. CJAS Timiș nu mai are director executiv din toamna anului trecut, când Victor Dumitrașcu a fost suspendat din funcție, împreună cu toți șefii CJAS-urilor din întreaga țară, ca urmare a modificării indicatorilor de performanţă cu peste 50%.

În luna martie a acestui an, a fost organizat un prim concurs pentru ocuparea acestui post, însă cele două candidate înscrise, Olivia Cococeanu și Nicolița Flavia Sîrbu, nu au reușit să-l promoveze. Cea din urmă a fost eliminată din examen, după ce a încercat să copieze de pe telefonul mobil.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Adrian Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.