
Formația timișoreană finanțată de suporteri vrea să se revanșeze din nou în deplasare după al doilea eșec suferit pe teren propriu în B. Misiunea lui ASU Politehnica nu pare însă ușoară pe terenul Daciei Unirea Brăila, grupare care chiar dacă a cedat la scor de masa verde la Arad a acumulat șase puncte din primele două etape.
La fel ca brăilenii în runda trecută și alb-violeții traversează țara pentru acest joc. ”Grosul” lotului timișorean a înnoptat la Ploiești. Ieri seară, pe Bega, se mai aflau antrenorul Sorin Brîndescu și căpitanul echipei, Cristian Gălan, special pentru conferința cu noul partener al lui ASU Poli. ”Echipa a plecat de azi dimineață, mâine pornesc spre Brăila, unde va fi un antrenament. Am studiat echipa la Arad, e o echipă bună, 3-0 pentru UTA e un rezultat puțin mincinos. Are experiență la nivelul Ligii a II-a, au jucători buni. Noi ne-am făcut temele, sper să anihilăm jucătorii Lor de atac buni și să spargem gheața. Din păcate ne-am mai făcut temele și nu am avut constanță.
Sperăm să vină și rezultatele”, a declarat Sorin Brîndescu.
”Antrenorul ne-a transmis ce avem de făcut, e o echipă bună, care anul trecut a fost printre puținele echipa care a bătut Rapidul, e o echipă care a rămas solidă. Dar am observat că nivelul e foarte echiibrat și forma de moment face diferența”, a spus și Cristian Gălan.
Nici în acest joc ASU Politehnica nu va putea miza pe golgheterul ei din C, Alex Bădăuță, în continuare cu probleme medicale, dar așteptat de luni să se antreneze normal. În schimb, au făcut deplasarea Alex Birău și Ionuț Vucea, primul era revenit din concediu la echipă înainte de întânirea cu Foresta, dar nu a fost utilizat, al doilea a devenit apt medical după o accidentare.
Brăila, câteva mutări înainte de jocul cu ASU Poli
La prima vedere Dacia Unirea nu impresionează prin numele din teren. În lotul pregătit de Alin Pânzaru se află deopotrivă jucători foarte tineri, precum și adevărați ”veterani”, precum Dorin Spiridon (32 de ani, ex-FCM Bacău) sau Laurențiu Ivan (37 ani, ex-Vaslui). În urmă cu două zile brăilenii au anunțat o mutare interesantă, l-au luat pe fostul căpitan al celor de la SC Bacău, fundașul central Răzvan Adascaliței (27 ani). Pânzaru a declarat pentru obiectivbr.ro că noul transfer ar putea juca împotriva lui ASU Poli. De asemenea Dacia i-a mai luat și pe Mădălin Calu (ex-Viitorul Constanţa), precum şi trei juniori de la Viitorul Mihai Georgescu: Robert Roşoagă, Eduard Oprea şi Alexandru Misăraş, primul a trecut și pe la Caransebeș. În lotul brăilean se află de asemenea și timișorenii Marco Enciu (ex-Farul și ACS Poli) și Victor Gârlea, sosit de la Târgoviște după ce a fost în pregătiri chiar cu ASU Poli.
Partida Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timișoara se dispută sâmbătă, de la ora 15.00 (Digi), în etapa a IV-a a Ligii a II-a. Gazdele de pe ”Municipal” ocupă locul 8 cu șase puncte, în timp ce alb-violeții, cu un singur punct, sunt doar pe 17.