Început de an şcolar cu 40 de unităţi de învăţământ fără autorizaţie...

Început de an şcolar cu 40 de unităţi de învăţământ fără autorizaţie sanitară sau cu certificare negativă, în Timiş UPDATE 9 Vezi unde nu a mai ajuns primarul Robu FOTO

0
DISTRIBUIȚI
prima-zi-de-scoala-copii-gemene
Azi este prima zi de scoala

După aproape trei luni de vacanţă, elevii se întorc, astăzi, la şcoală. Ca de obicei, nu lipsesc problemele din unele unităţi de învăţământ din judeţul Timiş. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Timiş, zece şcoli nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, principalul motiv fiind lipsa apei curente sau clădirile sunt încă în şantier, iar 30 s-au ales cu un certificat negativ din partea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Cu toate acestea, Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, spune că elevii sunt în siguranţă în aceste şcoli.

93.000 de elevi din Timiş, aşteptaţi în bănci

Printre unităţile de învăţământ care au primit o notificare negativă de certificare a conformităţii, adică au o problemă temporară pe care trebuie să o rezolve, se numără şi patru dintre liceele de prestigiu din Timişoara. Şi anume, Loga, Lenau, Calderon şi Colegiul Bănăţean.

„La Loga, Calderon și Lenau, deocamdată, reabilitările nu au fost finalizate, Colegiul Bănățean, Colegiul Tehnic Brătianu și clădirea cu clasele I-IV a Liceului Lenau, care au fost retrocedate sau sunt revendicate. Tot la acest capitol intră și Școala Gimnazială nr. 12, unde se lucrează la fațadă, dar și Grădinița PP 33. Aici, acum mai mulți ani a început o extindere. Și mai sunt câteva localități unde problema este lipsa apei curente”, a explicat Francisc Halasz, inspector școlar adjunct în cadrul ISJ Timiş.

În ceea ce priveşte liceele Loga şi Calderon, deşi clădirile au fost reabilitate recent, la subsol a apărut mucegaiul. Vinovatul? Ploile din această vară, din cauza cărora s-au semnalat infiltraţii de apă la subsol, s-a scuzat primarul Nicolae Robu.

În judeţul nostru funcţionează 600 de unităţi de învăţământ, însă doar 195 sunt cu personalitate juridică, restul fiind structuri ale acestora. Şcoala începe, astăzi, pentru aproximativ 93.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Timiş. Cele mai mari emoţii le vor avea cei aproape 6.000 de micuţi care merg în clasa pregătitoare.

Rămâi pe PRESSALERT LIVE să afli cele mai importante informații legate de deschiderea noului an școlar.

trafic-loga-scoala

UPDATE 1 Dacă la ora 7.00 se circula lejer prin oraș, la 7.30 zonele din jurul școlilor erau deja aglomerate. Pe bulevardul C.D. Loga se circula cu viteză redusă, traficul fiind îngreunat de numeroasele mașini care aduceau elevii la școală. Între hotel Continental și podul Michelangelo se circula normal, În fața Colegiului Național „C. D. Loga”, prima oprire a primarului Robu în periplul său prin oraș pentru festivitățile de deschidere a anului școlar, era postat de la prima oră un echipaj de Poliție Locală, ceva mai târziu făcându-și apariția și unul de la Poliția Rutieră.

politist-local-loga

UPDATE 2 Elevii de la Colegiul Național Bănățean trebuie să fie atenți la intrarea în școală, pentru că la intrarea în instituție sunt întâmpinați de un șanț adânc de un metru în care riscă să cadă, acesta fiind foarte prost delimitat și semnalizat.

UPDATE 3 Nicolae Robu a ajuns la Colegiul Național C. D. Loga cu câteva minute după ora 8.00, și pentru că era coadă de mașini a preferat să meargă câțiva metri pe jos. Ceremonia de deschidere a anului școlar s-a ținut în sala festivă și nu pe terenul de sport, deși vremea este frumoasă. Explicația a fost simplă: terenul recent amenajat nu a fost încă recepționat, ultimul strat de tartan fiind pus vineri. La eveniment, alături de primar, au venit și rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, viitorul candidat al PNL la Camera Deputaților, și consilierul local PSD Romanița Jumanca.

Edilul-șef le-a urat elevilor „să fiți sănătoși pentru a vă putea atinge potențialitățile”, și a cerut directoarei ca ori de câte ori are o problemă să apeleze la el. Nicolae Robu a plecat apoi în grabă spre următoarea destinație, Liceul „J. L. Calderon”.

UPDATE 4 Traficul este aproape blocat dinspre Piața Mărăști spre Punctele Cardinale, tronson pe care se circulă bară la bară. În schimb, pe strada Popa Șapcă, dar și pe Take Ionescu, se circulă normal.

UPDATE 5 Cu câteva minute înainte de ora stabilită (8.30), Nicolae Robu a ajuns la Liceul „Calderon”. Dupa o scurtă discuție cu directoarea școlii, edilul a pășit pe terenul de sport pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Robu a ținut să le precizeze celor prezenți că „profesorii nu intră în rutină” și a lăudat clădirea recent reabilitată a liceului, care este „dotată la cel mai inalt nivel”, fără să amintească nimic de igrasia de la subsol. Înainte de a pleca, primarul a analizat curtea școlii, iar apoi a alergat pe trecerea de pietoni, ca să se urce în mașina parcată vizavi de școală, cu câteva minute înainte de ora 09.00.

La festivitate a participat și Aura Danielescu, inspectorul școlar general. Înainte de a pleca de la școală, aceasta a declarat presei că „sunt probleme în subsolurile liceelor Loga și Calderon, dar elevii nu vor intra în acele spații până când problemele nu vor fi rezolvate”.

UPDATE 6 Festivitatea de la Liceul „Grigore Moisil” s-a deschis cu o „sesiune” de felicitări pentru olimpici și cu aplauze pentru elevii din clasa pregătitoare. Printre invitați s-a numărat rectorul UVT Marile Pirtea, primarul Nicolae Robu, care a ajuns cu un sfert de oră întârziere față de ora anunțată, șefa ISJ Aura Danielescu și consilierul local Luminița Țundrea, de la PSD. Din mulțime nu au lipsit soții Călădraru, membri PNL prezenți la toate evenimentele. Edilul-șef a ținut o scurtă prelegere despre beneficiile educației și i-a informat pe micuți că Primăria Timișoara a alocat anul trecut bani pentru modernizarea a 16 săli din școala lor. Rectorul Universității de Vest le-a spus tinerilor că „generațiile prezente sunt mai inteligenți decât cele trecute”. Cei mai mici dintre copiii prezenți, cei de la clasa pregătitoare, s-au așezat pe jos în timpul discursurilor. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, însă în calitate de părinte.

UPDATE 7 Primarul Nicolae Robu își dorea ca lucrările de pe bulevardul Take Ionescu să fie finalizate până la deschiderea anului școlar, spunând vineri că „duminică noaptea vom face marcajele, dacă vremea ne lasă”.


Lucrurile nu au stat chiar așa, iar luni dimineața muncitorii pregăteau încă terenul pentru a lucrările la marcajul rutier. Acest lucru nu a afectat, însă, traficul, pe Take Ionescu circulându-se lejer.

take-ionescu-muncitori-5

Ceva mai departe spre ieșirea din oraș, însă, de la intersecția din Modern spre Lugoj, se circula cu dificultate. Aici se efectuează lucrări la trotuar și se schimbă bordurile, astfel că spre ieșirea din Timișoara traficul se desfășoară pe o singură bandă.

simion-barnutiu-santier-trotuar-trafic

UPDATE 8 Oficialitățile s-au înghesuit la festivitatea de deschidere de la Colegiul Național Bănățean, care a început puțin după ora 10.00. Aura Danielescu, primarul Nicolae Robu, senatorul Ben Oni Ardelean, Marilen Pirtea, rectorul UVT, consilieri locali și județeni au venit la deschidere. Terenul de sport al școlii a fost neîncăpător, fiind luat cu asalt de sute de elevi, majoritatea îmbrăcați în uniforme școlare, însoțiți de părinți sau bunici.

Nicolae Robu a anunțat că până la sfârșitul anului, clădirile în care își desfășoara activitatea Colegiul Bănățean vor fi cumpărate, deci vor intra în patrimoniul municipalității. „Procedura de achiziție este aproape parcursă, banii sunt puși deoparte, nu banii sunt problema, ci faptul că în România lucrurile se fac greu”, a declarat primarul Timișoarei, fără a preciza suma cu care campusul școlar va fi cumpărat.

UPDATE 9 Festivitatea de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” a început și s-a încheiat fără primarul Nicolae Robu, care își anunțase prezența, dar nu a mai ajuns, la fel ca și anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.