Timişorenii de la Implant Pentru Refuz, concert în capitala Marii Britanii. Vezi...

Timişorenii de la Implant Pentru Refuz, concert în capitala Marii Britanii. Vezi când va avea loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI
Timişorenii de la Implant Pentru Refuz susţin un concert în capitala Marii Britanii
Timişorenii de la Implant Pentru Refuz susţin un concert în capitala Marii Britanii

Trupa timişoreană Implant Pentru Refuz va susţine un concert în Londra, în cadrul festivalului FEAST Romanian Music Festival, care va avea loc în data de 15 octombrie, în The Garage.

Formaţia care a avut parte de o serie de concerte în această vară, inclusiv un recital în cadrul celebrului festival Exit din Novi Sad se pregăteşte de lansarea unui inedit album acustic, care a fost înregistrat în cadrul concertului pe care muzicienii l-au susţinut la începutul lunii octombrie a anului trecut, în cadrul seriei de evenimente derulate în cadrul expoziţiei Atoms Vectors Pixels Ghosts, semnată The Designers Republic, care s-a desfăşurat în curtea interioară a cafenelei D’arc, în spaţiul numit Piaţa Unirii Cinci.


Membrii trupei au lansat pe Youtube prima piesă care va fi inclusă pe acest material discografic, „Sidef“.

Anul trecut, Formaţia alcătuită din Octavian „Vita” Horvath – voce; Valentin „Freaky” Popescu – chitară; Răzvan „Meshu” Nicov – chitară; Czifrak „Pista” Stefan – bas şi Alexandru Hera – tobe a editat albumul „Cartography”, care a fost scos şi pe vinil, disc ce a văzut lumina zilei în urma unei campanii de crowdfunding.

Alături de Implant Pentru Refuz, în cadrul festivalului de la Londra vor mai cânta Luna Amară, Firma şi Toulouse Lautrec, iar biletele pentru acest eveniment costă 30 de lire sterline.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.