Tunisienii de la Myrath susţin un concert extraordinar la Timişoara. Vezi când...

Tunisienii de la Myrath susţin un concert extraordinar la Timişoara. Vezi când va avea loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI
Formaţia tunisiană Myrath va susţine un concert extraordinar la Timişoara
Formaţia tunisiană Myrath va susţine un concert extraordinar la Timişoara

Înaintea show-ului de la București programat pentru 1 decembrie, în clubul Quantiq, Myrath se vor opri la Timișoara pentru o revedere mult așteptată. Formația de origine tunisiană va concerta pe 27 noiembrie în clubul Daos. După ce au încântat publicul anul trecut în deschiderea celor de la HIM, dar și în deschiderea show-ului Megadeth de anul acesta, Myrath au câștigat din ce în ce mai multă simpatie în rândul amatorilor de muzică metal și nu numai.

Myrath a devenit în scurt timp, una dintre cele mai respectate trupe din arealul prog-power metal, datorită îmbinării interesante dintre genul progressive metal și ritmurile orientale.


Au început prin a interpreta cover-uri după trupe death metal, iar mai apoi s-au axat pe cover-uri după Symphony X. În 2005, au lansat primul material discografic propriu și după numai un an au avut șansa de a cânta în fața a 7000 de oameni în deschiderea show-ului lui Robert Plant. De atunci și până în prezent, Myrath au cântat pe aceeași scenă cu artiști precum Dream Theater, Tarja, WASP sau Orphaned Land, și și-au răspândit muzica în întreaga lume: din Emiratele Arabe până în Statele Unite, din Franța, în India și până în Maroc. Myrath își promovează, în prezent, cel de-al cincilea album de studio, „Legacy”, lansat anul acesta și despre care criticii muzicali au avut numai vorbe de laudă.

Biletele pentru concertul Myrath se pot cumpăra la prețul promoțional de 50 de lei până la data de 3 octombrie. După această dată, biletele vor costa 60 de lei, iar în ziua evenimentului – 70 de lei. Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.