Rockerii de la AIM au înregistrat un nou material discografic. Vezi care...

Rockerii de la AIM au înregistrat un nou material discografic. Vezi care este povestea pieselor VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Formaţia AIM din Jimbolia a finalizat înregistrările celui de-al doilea material discografic din carieră
Formaţia AIM din Jimbolia a finalizat înregistrările celui de-al doilea material discografic din carieră

Formaţia AIM din Jimbolia a finalizat înregistrările celui de-al doilea material discografic din carieră, „Hibrid/Hybrid“, piesele fiind disponibile deja pe site-ul de soundcloud al trupei. „După lupte seculare, care au durat mai bine de cinci ani, am terminat munca la cel de-al doilea album. Înregistrările au fost făcute in studioul Tomcat Music, producţia fiind realizată de bunul nostru prieten Mihai Toma, asistat de Cosmin Motişan. Le mulțumim din tot sufletul muzicienilor excepționali cu care am avut onoarea și plăcerea să colaborăm la acest proiect. Bucuria de a cânta alături de acești buni prieteni și oameni minunați nu poate fi descrisă în cuvinte“, au transmis membrii formaţiei.

Formaţia AIM a fost fondatã în anul 1997, după mai multe schimbări de componenţă şi denumire, în formula Cristian Tucă (chitară), Adrian Cioară (bass), Richard Maser (baterie), Edmund Botezatu (chitară) şi Adrian Petruţ (voce). Primele lor înregistrări au avut loc în anul 2000, dar din cauza calităţii proaste a instrumentelor şi a aparaturii utilizate, acestea n-au mai fost utilizate. În paralel, AIM şi-a început activitatea concertisticã, în cluburile din Timişoara şi Jimbolia. După plecarea lui Edmund Botezatu, trupa a apărut in festivaluri precum “Top T” (Buzău), “Rock La Mureş” (Periam Port), “Bikers Party” (Timişoara), “Jimboblues” şi “Zilele Jimboliene” (Jimbolia), “Sărbătoarea Berii” (Lugoj) etc. În anul 2003 şi bateristul trupei, Richard Maser, părăseşte ţara, stabilindu-se pentru o perioadă de timp în Germania, dar trupa intră în studiou pentru a înregistra, în formulă de trei, albumul “Voices Of Innocence”.

AIM a hotărât reluarea înregistrãrilor în 2007 însă, în urma unui accident stupid, Adrian Cioară moare la doar 32 de ani.


În primăvara anului următor, AIM se reformează cu nou basist, Cosmin Motişan, cu care demarează un proiect bazat pe piese noi. După plecarea lui Richard Maser, formaţia lucrează la piesele noi în formula de trei, cu Adrian Petruţ la voce şi tobe, iar în primăvara anului 2009, Florin Crancu – „Punu“, devine tobarul formaţiei.

Noul album al trupei conţine opt piese, dintre care trei sunt cântate în limba română, patru în engleză iar una este instrumentală. „Pe disc se regăsesc Digital Friend, Beautiful Child, Surrounded, Hibrid, Doamna de Paie, Ascult, Gălăgie, Pentru Liniştea Ei şi Utopia. Mi s-a părut firesc la un moment dat să cânt româneşte în România, deşi lumea asculta muzică în engleză.  Digital Friend se referă la comunicarea online din zilele noastre care îi face pe oameni să se rupă de realitate, să caute prietenii în mediul online care uneori se adeveresc, alteori nu.  Beautiful Child e un cântec despre incertitudini, despre planuri, reuşite şi nereuşite. Utopia este mai degrabă un cântec cu mesaj politic, despre faptul că omul îşi pune speranţa în conducătorii care îl dezamăgesc în ultimă instanţă. Doamna de Paie a fost la un moment dat titlul alternativ pentru album. E o reprelucrare a unei piese mai vechi de-a noastre, Purple. Toată lumea m-a întrebat cine e doamna de paie? Întrebarea corectă e „CE” este doamna de paie“, ne-a declarat Adrian Petruţ, solistul trupei.

Chiar dacă deocamdată nu există planuri concrete de viitor, muzicienii speră ca în viitorul apropiat să susţină un concert de lansare a acestui disc şi cred că scena locală de rock e pe drumul cel bun. „Deocamdată vrem să mediatizăm acest disc. Aş vrea să îl lansăm, şi oficial, ar fi frumos. cred că scena rock romaneasca s-a activat, aşa arată, e plin de festivaluri. De la scena locala mă aştept la acelaşi lucru. E mişcare, sunt locuri de cântat, vine şi lumea la concerte, mai ales în cluburi, e bine“,  a adăugat solistul formaţiei. Trupa AIM este alcătuită din Adrian Petruț – voce, Cristian Țucă – chitară, Molnar „Monyo” Csaba – chitară, Cosmin Motişan – bas şi Florin Crancu – tobe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.