Hărțuirea ca formă de educație la români

Hărțuirea ca formă de educație la români

1
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Ieri, la ora 14.00, am urcat în 33 cu destinaţia Calea Şagului. Ajunsă cu zece minute mai devreme în staţie, am avut „plăcerea” să văd cum, unul câte unul, oamenii se strâng în număr mare în aşteptarea transportului în comun despre care Nicolae Robu a aflat recent că are probleme. Tot ieri am aflat că pe lângă mine au trecut 30 de ani fără ca eu să pricep ceva sau să pot să mă integrez în societatea românească. Am ajuns cu greu să urc în autobuzul extrem de aglomerat şi mă gândesc acum că, în cazul unui accident, era vai şi amar de noi. Ca şofer, dacă nu respecţi numărul de locuri din maşină, rişti o amendă babană pe motiv că pui în pericol viaţa pasagerilor. Ca şofer RATT, nu ai nicio treabă. Că pasagerii sunt, pentru tine, ca nişte vite. Se înghesuie. Se calcă pe picioare. Se împing şi tu poţi, din când în când, de preferinţă des, să pui câte o frână bruscă de să se izbească unii de alţii.

M-am uitat în jur. Pe scaune stăteau în mare parte copii şi câţiva pensionari.


Lângă mine trei doamne cu vârste de aproximativ 70 de ani. Una gen Brigitte Bardot, alta cu o plasă cu o pâine şi o sticlă de vodcă şi alta pensionara tipică, mai sănătoasă ca tinerii şi rea de tot de gură, care se apucă să certe copii. Cu ochii în telefon, elevii nu aud că sunt „prost crescuţi”. Şi nu răspund nici la întrebarea la ce şcoală învăţaţi. Dar vârstnica nu se lasă. Şi începe: „Pe vremea mea… . Unde e, domnule, generaţia noastră? Eu şi la 60 de ani mă ridicam să las omenii să stea jos. Atâta nesimțire și proastă creștere”. Verdicul e simplu: „Nu au cei șapte ani de acasă!” Tinerii din jur tot nu schiţează niciun gest. Şi sinceră să fiu îi înţeleg.

Ţinând cont de vremurile stresante în care trăim, de programa şcolară absurdă şi haotică, dar şi de stresul constant la care sunt expuşi, nu mi se pare o dovadă de proastă educaţie să vrea, din când în când, să stea jos în autoubuz. Chiar dacă sunt tineri, sunt şi ei oameni. Şi apoi, da! Vârstnicii merită respect. Dar tu ca om trecut prin viaţă care te urci în autobuz şi te apuci să împarţi în stânga şi în dreapta apelative de tipul „nesimţit” celor care nu vor să te lase să stai jos cu ce eşti mai bun ca ei? Cu ce eşti mai educat? Eu zic că cu nimic. Și mai zic și că politețea nu e o obligație. Dacă stăteam jos, le cedam locul. Dar numai dacă nu mă jigneau. Dacă ai prins loc în autobuz, îl lași sau nu. Finalul călătoriei e unul comic. După ce tinerii au coborât și scaunele s-au eliberat, vârstnicele din jur nu au stat jos. Motivul? „Mă simt mai bine în picioare”. Şi atunci la ce atâta scandal? Pentru că, în virtutea vârstei, pensionarului trebuie să i se ierte proasta educaţie şi tânărul nu are de ales?

1 COMENTARIU

  1. Ii respect pe batrani si personal consider ca o societate este civilizata atunci cand isi onoreaza batranii, dar din pacate unii varstnici au cam imbatranit degeaba ca anii si experienta de viata nu i-a facut nici mai intelepti, nici mai cu bun simt. E greu sa ajungi la o anumita varsta, intervin bolile si ai mai putina rabdare, inteleg ca o persoana in varsta are nevoie de mai mult comfort iar cei din jur ar trebui sa-l faca posibil, dar ce nu inteleg e limbajul si comportamentul de mahala.
    Eram intr-o alimentara acum vreo doua veri, m-am aplecat sa apuc niste produse de pe pultul de la casa si am atins usor o batrana cu piciorul. M-am intors politicos si mi-am cerut scuze. Raspunsul dumneaei a fost: „Da, du-te dracu’ de prost ca esti cat casa!” Sunt inalt si uneori imi calculez poate gresit spatiul pe care il ocup, dar este uimitor sa vezi la romani, apetitul pentru jignirea trasaturilor fizice. Te-ai gandi ca un batran a avut suficient timp pe planeta asta sa inteleaga ca nu prea poti schimba nimic cand esti inalt, sau ai parul roscat, sau pistrui, sau 45 numarul la pantofi. Mi-a aruncat cuvintele astea si a plecat ca si cum vorbele ei erau un fel de serviciu pe care mi-a facut-o si eu trebuia acum sa ma furisez undeva intr-o grota si sa nu-mi mai arat fata rusinat de concluzia inteligenta a doamnei. Nu a avut nici cea mai mica jena sau retinere, efectiv s-a vazut ca felul asta de abordare e atat de incetatenit incat nu a provocat nici o urma de rusine, regret, nici macar nu parea suparata. A aruncat acolo ce i-a venit la gura si a plecat fara nici o oscilatie in ritmul cardiac sa-si faca aprovizionarea. Trist… Cand batranii sunt un exemplu de mitocanie… e trist…

Dă-i un răspuns lui ollaf Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.