Petru Ehegarter, la PRESSALERT LIVE: „USR este mult sub nivelul lui Dan...

Petru Ehegarter, la PRESSALERT LIVE: „USR este mult sub nivelul lui Dan Diaconescu”. Cum ar trebui să voteze oamenii la alegerile parlamentare

1
DISTRIBUIȚI

petru ehegartner (5)

Petru Ehegartner a criticat, la emisiunea PRESSALERT LIVE, campania electorală cu “iz dâmbovițean” a Alinei Gorghiu, care candidează prima pe lista PNL Timiș pentru Senat, dar și Uniunea Salvați România (USR), pe care o consideră “mult sub nivelul lui Dan Diaconescu”.

„În politica din România sunt prea puține caractere”

“Cred că tipul ăsta de campanie al Alinei Gorghiu, care are iz dâmbovițean, nu cred că ține pentru zona noastră. Ar fi bine dacă ar veni cu soluții. Alina Gorghiu nu cred că va avea succes cu un astfel de mesaj, sunt convins că cetățenii timișoreni au o altă abordare. Spun cu toată convingerea că liberalii nu vor agrea deloc chestia asta. Probabil partea de PDL pe care încearcă acum Alina Gorghiu s-o valorifice prin faptul că a venit în Timiș ca să primească susținerea primarilor pedeliști. Probabil că în zona aia va prinde”, a declarat Petru Ehegarter, după ce moderatorul emisiunii a descris filmulețul cu Alina Gorghiu care convinge un copil să-i deschidă ușa spunându-i că Victor Ponta “vrea să-i copieze temele” și că Liviu Dragnea “vrea să-i fure sandwich-urile”.

Senatorul ALDE a comentat și discuțiile recente despre realizarea Centurii de Sud a Timișoarei, dar și despre fuziunea aeroportului din Arad cu cel din capitala Banatului. “Tot timpul în perioada alegerilor au apărut niște chestii dinastea flamboiante.


Facem pistă între aeroportul Arad și cel din Timișoara? Sau ce înseamnă că se unesc cele două? Avem centura Timișoarei, circulăm pe ea? Până în 2018 când se spune că va fi realizată să ne luăm biciclete”, a declarat ironic Petru Ehegartner, la PRESSALERT LIVE.

Candidatul din partea ALDE Timiș la alegerile parlamentare mai crede că lucrurile nu merg bine în România și democrația nu funcționează pentru că de vină ar fi oamenii. “La noi, începând cu anul 1866, a rămas celebră zicerea Prințului Carol, devenit rege, care a spus că politica mare nu se face cu talente, se face cu caractere. În politica din România sunt prea puține caractere și aproape deloc oameni de stat, care să-și asume decizii grele, majore. Pentru o cauză corectă, un bărbat de stat știe să aducă în atenția publicului și lucruri care nu sunt neapărat plăcute. Ne-am pierdut încrederea. Încrederea oamenilor a fost înșelată, am avut idealuri după Revoluție și ne-au fost furate”, a afirmat Ehegartner.

Senatorul ALDE a mai precizat că, din punctul său de vedere, Uniunea Salvați România “nu reprezintă nimic” pentru că “este mult sub nivelul lui Dan Diaconescu. Dan Diaconescu a avut ce să ofere, acest partid nu oferă nimic. Eu am înțeles atât de la USR: noi îl susținem pe Dacian Cioloș pentru că este onest. Dar Dacian Cioloș este singurul politician onest?”.

În finalul emisiunii, Petru Ehegartner a avut și un mesaj pentru cei care vor vota în 11 decembrie. Și anume, “este important ca cetățenii să realizeze atunci când introduc votul în urnă că sunt luminați de o singură concluzie. Domle’, ăștia și ăștia. Ce au promis ăștia? Asta. Ce-au făcut? N-au făcut nimic, atunci lasă, data viitoare. Voi ce ați promis? Asta. Ați făcut ceva? Ați făcut. Bun. Așa trebuie să gândească cetățeanul, pentru că e vorba de buzunarul lui și de viața lui. Oameni care au promis și au făcut, oameni care au promis și nu numai că n-au făcut, dar au și luat”.

1 COMENTARIU

  1. ALDE ce ofera? Tariceanu a avut destui ani la dispozitie sa ne arate ce poate, si ne-a aratat cine este tata hotilor. Acum, ne arata ca lacomia hotilor nu are margini.

Dă-i un răspuns lui dope Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.